VIDEO | Sorin Oprescu rămâne în arest încă 10 zile. Cum a încercat să îi convingă pe judecătorii eleni că nu a fugit din România

Publicat: 20/05/2022, 12:40
Actualizat: 20/05/2022, 12:55

Sorin Oprescu află azi dacă va fi eliberat din închisoare. Un complet de judecată de la Curtea de Apel din Atena va judeca în regim de urgență soarta fostului primar al Bucureștiului. În fața instanței, el a spus că este condamnat politic și că nu a fugit de autorități. 

UPDATE ora 12:40 – Sorin Oprescu rămâne în arest

Sorin Oprescu rămâne în arest, pentru încă zece zile, au decis judecătorii eleni. La finalul acestei perioade urmează să se judece apelul depus de fostul edil în cazul sentinței de vineri.

UPDATE ora 11:00 – Sorin Oprescu cere să stea în apartamentul închiriat de fiul său în Atena

La Curtea de Apel din Atena a început, la ora 10:30 judecarea dosarului lui Sorin Oprescu, care încearcă să convingă instanța că până la judecarea extrădării poate să fie eliberat și să aștepte sentința la domiciliul din Grecia care este închiriat pe numele fiului sau.

Oprescu a susținut în față instanței că este un condamnat politic, pedeapsa a fost o surpriză la care nu se aștepta și că el este nevinovat, au spus surse judiciare, pentru GÂNDUL.

Procurorul a luat cuvântul și a subliniat că pedeapsa dată fostului edil este foarte mare și că până la decizia extrădării acesta, în opinia sa, ar trebui să stea în arest.

Pe de altă parte, Oprescu a spus că nu a fugit, nu s-a ascuns, iar fiul său are locuința acolo care este și domiciliul său din Grecia. Fiul lui Oprescu este prezent în sala de judecată și la rândul sau a explicat judecătorilor că tatăl sau nu este un fugar și că nu s-a ascuns de autorități.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Fostul primar general al Capitalei a ajuns, vineri, în jurul orei 08:30, la sediul instanței din Grecia. Oprescu era încătuşat, alături de un alt deținut.

Sunt două variante posibile pentru Sorin Oprescu: fie va fi lăsat în libertate vineri, urmând ca într-un termen de maximum 40 de zile să i se decidă extrădarea, fie se întoarce în spatele gratiilor în acelaşi penitenciar, transmite Antena 3.

Conform sursei citate, fostul primar al Capitalei este încarcerat în una dintre închisorile cele mai rău famate ale Greciei.

Fostul primar general al Capitalei a fost arestat, în urmă cu câteva zile, dar avocaţii lui au atacat imediat decizia, spunând că Sorin Oprescu poate aştepta în libertate decizia de extrădare.

Magistraţii greci au decis foarte repede – în doar două zile – să îi analizeze dosarul.

Între timp, avocații din România lucrează la recursul în casație pe care il vor depune la Înalta Curte de Casație. Pe de alta parte, dacă Sorin Oprescu va plăti prejudiciul de 150.000 de euro la București, atunci îi va fi ridicat sechestrul pe care CAB l-a impus prin decizia de condamnare.

Sursa foto: Antena 3

Oprescu, 10 ani și 8 luni de închisoare

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia a fost pronunțată vineri de Curtea de Apel București și este definitivă.

Instanța a decis și confiscarea a 102.000 de lei și 9.400 de euro, precum și a mai multor imobile deținute de fostul edil.

Fostul șofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, a fost condamnat și el la 7 ani și 2 luni închisoare

În același dosar, fostul director din Primăria București, Popa Bogdan Cornel a fost condamnat definitiv la 11 ani și 6 luni de închisoare. Fostul șofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, a fost condamnat și el la 7 ani și 2 luni închisoare.

Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) a fost condamnat 6 ani și 10 luni închisoare. Instanța de fond (Tribunalul București) îl condamnase pe Sorin Oprescu la 5 ani și 4 luni de închisoare, astfel că sentința de vineri a Curții de Apel dublează, practic, condamnarea.

Sorin Oprescu a primit mită 25.000 de euro

Sorin Oprescu a fost găsit vinovat că a primit, în septembrie 2015, 25.000 de euro de la Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor.

Potrivit procurorilor, banii ar proveni din fapte de corupție.

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. În aceeaşi cauză au fost judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Ion Niţă şi Romeo Albu.

DNA spune că, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte