Tânărul de 14 ani care a sărit în apărarea unei femei tâlhărite povestește cum s-a petrecut faptele: „M-am înfipt în el şi am încercat s-o ajut pe femeie”

Publicat: 17 06. 2022, 20:02
sursa foto: Captura Youtube/ Baia Mare TV

Un copil de 14 ani a devenit salvatorul unei femei din Baia Mare care a fost tâlhărită în miezul zilei. Băiatul era la o terasă când a observat că un bărbat a bruscat-o pe femeie și a încercat să îi smulgă geanta. 

Un adolescent a devenit erou pentru o femeie de 41 de ani, din Baia Mare, după ce i-a sărit în ajutor în momentul în care aceasta era agresată de un tâlhar care încerca să îi smulgă geanta.

Băiatul tocmai ce ieșise din sală, după examenul la matematică de la Evaluarea Națională și se afla la o terasă din apropiere, alături de mai mulți colegi.

De acolo au văzut că individul încearcă să-I fure geanta femeii. Au sărit imediat în ajutorul ei și au reușit să îl imobilizeze pe tâlhar și să-l țină la pământ până la sosirea polițiștilor.

„Stăteam pe acea bancă. Am încercat să sar gardul. Nu mi-a reuşit. Am ieşit pe poartă şi bărbatul trăgea de femeie undeva în zona asta de aici în momentul în care m-am înfipt în el şi am încercat s-o ajut pe femeie”, spune puștiul erou, Peter Vas-Gal.

În ajutorul puştiului au sărit şi alţi colegi de-ai săi, dar şi doi bărbaţi. Unul dintre ei, un şofer care a văzut totul chiar din trafic.

„Între timp, deja cei doi bărbaţi stăteau şi o ajutau pe doamnă să scape de atacator, un cuplu, destul de tinerei, 20-25 de ani aproximativ, a trecut pe lângă noi fără să zică nimic. Bărbatul era destul de înalt, cam 1 metru 80, bine făcut..nu a spus nimic, numai a râs”, a spus tânărul.

Tâlharul a devenit foarte agresiv, dar persoanele care au intervenit au reușit să îl imobilizeze până la sosirea poliției.

„Automat am oprit maşina, am mers la locul faptei. Agresorul era foarte agresiv. L-am imobilizat cu încă o persoană. Chiar domnul era primul. După aia am venit eu că el nu putea să facă faţă. Abia l-am ţinut. L-am ţinut poate vreo 5 minute la pământ până ce a intervenit poliţia”, a declarat un martor, potrivit Observatornews.