Prima pagină » Actualitate » John Ratcliffe, directorul CIA, aflat în misiune secretă în Europa, transmite un mesaj cifrat, care dă fiori: „Încă puteţi avea încredere în noi”

John Ratcliffe, directorul CIA, aflat în misiune secretă în Europa, transmite un mesaj cifrat, care dă fiori: „Încă puteţi avea încredere în noi”

John Ratcliffe, directorul CIA, aflat în misiune secretă în Europa, transmite un mesaj cifrat, care dă fiori:
Sursa foto X

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită discretă la Bruxelles săptămâna aceasta. La întâlnirea cu înalţi oficiali UE din domeniul afacerilor externe şi al informaţiilor pentru șeful spionajului american a transmite un mesaj în doi peri, care nu oferă nici o garanție de cooperare loială cu Europa: „Încă puteţi avea încredere în noi”, relatează POLITICO.

Ratcliffe s-a întâlnit cu diplomatul de rang înalt al UE, Kaja Kallas, precum şi cu responsabili ai Centrului de Informaţii şi Situaţii al UE (INTCEN) şi ai Direcţiei de Informaţii a Statului Major al UE (EUMS), potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre întâlnire, preia news.ro.

Obiectivul, au spus doi oficiali, a fost de a calma spiritele şi de a reafirma angajamentul Washingtonului faţă de schimbul de informaţii, întrucât unele capitale europene sunt îngrijorate de direcţia politicii externe a SUA sub preşedintele Donald Trump.

Schimbările ciudate ale administraţiei Trump în politica faţă de Ucraina, cum ar fi întreruperea bruscă a schimbului de informaţii militare cu Kievul în martie anul trecut – şi eforturile sale de a politiza serviciile de informaţii prin numirea unor loialişti ai lui Trump au zguduit încrederea europeană în loialitatea Washingtonului, afirmă Politico.

Eroul de la Capitol Hill

Ratcliffe, fost congresman republican din Texas, şi-a construit reputaţia ca fiind unul dintre cei mai înverşunaţi apărători ai lui Trump de la Capitol Hill – în special în timpul primei proceduri de destituire, când şi-a folosit poziţia din Comisia de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor pentru a ataca ancheta.

Oficial, Ratcliffe se afla la Bruxelles pentru a informa Consiliul Nord-Atlantic, organismul politic de decizie al NATO, a declarat un diplomat. Însă întâlnirea sa paralelă cu braţul de politică externă al blocului european, SEAE, a transmis un semnal clar: Langley doreşte să menţină canalele de comunicare deschise.

Este de aşteptat ca întâlnirea să nu fie una singulară: „Ar trebui să fie ceva regulat de acum înainte”, a declarat un oficial.

Ratcliffe şi omologii săi din UE au discutat, de asemenea, despre provocările comune, inclusiv Rusia, China şi Orientul Mijlociu.

Efortul diplomatic vine într-un moment obscur. Serviciile europene depun eforturi pentru a îngropa decenii de neîncredere şi a construi o operaţiune comună de informaţii a UE pentru a contracara agresiunea rusă, în timp ce îşi regândesc acordurile de schimb de informaţii cu SUA.

Serviciul de informaţii civil şi militar olandez a declarat pentru ziarul local De Volkskrant la începutul acestei luni că a suspendat unele schimburi, invocând interferenţe politice şi preocupări legate de drepturile omului, comprimă Politico.

Recomandarea autorului: Raport CIA, SUPRIMAT la cererea lui Joe Biden: Ucrainenii, “nedumeriți și dezamăgiți” de “standardele duble” ale vicepreședintelui privind CORUPȚIA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Revoltă în jurul lui Bolojan: contestatarii lansează un manifest împotriva „neoprogresismului”
Digi24
Crioterapie și băi în sânge de cerb pentru Putin „nemuritorul”. Programul de miliarde de $ prin care dictatorul vrea să trăiască veșnic
Cancan.ro
Misterul sosiei Shakirei la CM 2026 a fost deslușit în finală: 'Chiar a fost o impostoare'
Prosport.ro
lie Năstase, atacat pentru că ar primi pensie 6.800 de euro de la statul român: „Bolojan nu vede!”
Adevarul
Cum a ratat România șansa de a fabrica Patriot în țară: „Nu ne vom aduce aminte numele lor”
Mediafax
Gata cu AI-ul „invizibil”? UE obligă platformele să spună când conținutul este generat artificial
Click
Doliu în teatrul românesc. Actrița Dana Tapalagă a pierdut lupta cu boala la 57 de ani
Digi24
Unde se află Liberland, teritoriul din Europa nerevendicat de nicio țară și asociat cu unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii
Cancan.ro
Momente de tensiune la granița României! Populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert
Ce se întâmplă doctore
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Rabla 2026: Ce bugete mai sunt disponibile în momentul de față pentru mașini pe benzină?
Descopera.ro
Câți copaci există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Descopera.ro
18 morminte din Egiptul Antic, cu zeci de limbi de aur, descoperite pe coasta Mării Mediterane