Un tânar BEAT criță și fără permis de conducere, prins la volan. Nici pasagerul din dreapta nu a scăpat de dosar penal

Publicat: 21 09. 2023, 11:07
Actualizat: 21 09. 2023, 12:21
Sursa foto: Profimedia Images - Caracter ilustrativ

Un tânăr de 20 de ani din Căuaș, județul Satu Mare, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere. Nici pasagerul din dreapta nu a scăpat de dosar penal.

În data de 19 septembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii de la Secția Poliție Rurală Carei au oprit în trafic un tânăr de 20 de ani, șoferul unui autoturism care circula prin localitatea Căuaș.

Polițiștii și-au dat seama că ceva este în neregulă cu șoferul așa că acesta a supus testului cu etilotest, rezultând o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Situația a luat o turnură gravă și pentru pasagerul aflat pe scaunul din dreapta, proprietarul mașinii, care a fost implicat în aceeași anchetă. Acesta a încredințat mașina șoferului deși știa că este într-o stare avansată de ebrietate și mai mult, știa că acesta nu are nici permis de conducere.

În prezent, ancheta continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și încredințarea unui vehicul unei persoane aflate sub influența alcoolului sau fără permis de conducere, potrivit PresaSM.