VIDEO EXCLUSIV | „Pescobar” a făcut curat la Taverna Racilor din Herestrău. Ce a descoperit la ultimul control Horia Constantinescu, președintele ANPC

Publicat: 13/10/2023, 17:20

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), s-a declarat mulțumit în urma controlului pe care l-a făcut alături de comisarii din subordine, vineri, la Taverna Racilor, pe care l-a amendat și l-a închis în urmă cu câteva săptămâni.

Președintele ANPC a precizat că verificările de vineri au fost demarate la solicitarea operatorului economic, care a implementat măsurile impuse de comisari.

„Nu este un nou control inițiat de către autoritatea noastră, este la solicitarea operatorului economic. Am făcut un prim drum prin ceea ce demult era un bloc alimentar, ce a fost nevoie să îl oprim, cel puțin temporar, până la remedierea deficiențelor. Vă pot spune că ceea ce am văzut acum înăuntru reprezintă o aventură a Arabelei – nu știu dacă ați prins dvs. serialul – era cea care avea un inel și-l învârtea și se întâmplau minuni. Realmente, ceea ce este acum jos este ceea ce ne-am fi dorit noi de la bun început. Mai bine mai târziu decât niciodată. Cred că fiecare dintre operatorii economici ar trebui să înțeleagă că măsurile noastre protejează interesele și drepturile consumatorilor, așa cum ar trebui și ei să o facă, iar atitudinea aceasta ar trebui să fie una constructivă. Au fost constatate nereguli, remediază-le și întoarce-te pe piață, pentru că nu avem ambiții mărunte de a scoate de pe piață niciun operator economic”, a spus Horia Constantinescu, în fața restaurantului.

Președintele ANPC crede că, după măsurile luate, restaurantul ar putea fi deschis.

„Așteptăm să vină colegii care au fost de-a lungul timpului și au făcut constatări, pentru că fiecare dintre aceștia trebuie să facă și parte din echipa ce va constata, eventual, remedierea deficiențelor. Am stat de vorbă de asemenea cu structura regională pentru că în cazul în care se constată remediate absolut toate neregulile, să poată suspenda decizia ce a fost emisă pentru a ține această locație un an de zile cu activitatea de asemenea suspendată . Iar în felul acesta ne dorim să transmitem, așa cum spuneam, un mesaj: Fă-ți treabă exact așa cum trebuie și devenim cu siguranță parteneri în ceea ce înseamnă protejarea consumatorilor”, a conchis șeful ANPC.

Ulterior, Horia Constantinescu, însoțit de Paul Nicolau, cunoscut drept „Pescobar”, au făcut un live pe Facebook, în care au prezentat bucătăria renovată.

Ce profit a avut firma care administrează Taverna Racilor

În Restaurantul Taverna Racilor din Herăstrău, inspectorii ANPC au găsit mai multe nereguli, motiv pentru care s-a decis închiderea localului până când sunt remediate aceste probleme.

Inspectorii ANPC au pus în aplicare două sancțiuni contravenționale, un avertisment și o amendă contravențională de 15.000 de lei.

Drept urmare au fost impuse măsurile de oprire temporară a serviciilor până la remedierea situației, oprirea definitivă de la comercializare și retragere de la consum uman al produselor neconforme, transmite ANPC. După închiderea restaurantului, Paul Nicolau, „Pescobar”, a criticat în spațiul online conducerea ANPC și s-a declarat victima unui „șantaj mediatic”.

Commercial Diplomatic Club S.R.L. este firma care administra Taverna Racilor atunci când activitatea acesteia a fost suspendată, potrivit ANPC.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, această firmă a avut anul trecut un profit brut de 2,8 milioane de lei. Aceasta îl are asociat unic și administrator pe Florian Nicolau, care ar fi tatăl lui Pescobar, și este înregistrată în Onești, județul Bacău.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×