VIDEO | Mesajul CEO-ului Webuild la inaugurarea Podului de la Brăila. Pietro Salini: „Există o singură zi în care un constructor este fericit”

Publicat: 06/07/2023, 16:24

Pietro Salini, director executiv al Webuild, constructorul Podului suspendat de la Brăila, a vorbit joi, cu ocazia inaugurării, în numele consorțiului care a predat lucrarea majoră de infrastructură.

Podul suspendat de la Brăila – supranumit Golden Gate de România, construită de italienii de la Webuild – al treilea ca mărime din Europa şi cea mai mare investiţie de infrastructură din ultimii 30 de ani, a fost inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis și a premierului Marcel Ciolacu, a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Joi după-amiază, spectaculosul pod a fost dat în trafic.

„Am venit să vorbesc ca reprezentant al consorțiului, alături de partenerii noștri de la IHI, privind această realizare. Sunt puțin emoționat, pentru că există o singură zi în care un constructor este fericit, este zi în care câștigă contractul. După această zi, clientul începe să țipe la el, pentru ca a întârziat, chiar a doua zi. Apoi apar tot felul de probleme: COVID, război, dificultăți tehnice. Și apoi este doar o singură zi în care toată lumea este fericită: ziua în care predai lucrarea. Aceasta este ziua pe care o sărbătorim acum, azi. Sărbătorim ziua în care toată lumea este fericită”, a spus Pietro Salini în fața invitaților la ceremonie.

„Noi ne-am făcut treaba. Oamenii care sunt acolo, oamenii noștri de la Webuild, de la IHI, sunt oamenii care, cu greutăți, au ajuns la această realizare. Pentru că acesta nu este numai un monument de colaborare între Comisia Europeană și această țară, nu este numai un monument de colaborare între guverne – Guvernul României, al Japoniei, al Italiei – este și un monument al muncii oamenilor, care lucrează împreună, cot la cot, oamenii de la Webuild și cei de la IHI, și oamenii din România, din rândurile autorităților care lucrează cu noi, în fiecare zi, cot la cot, pentru a realiza această lucrare pentru români. Tot ce vreau să spun este: Mulțumesc tuturor, tuturor celor care au lucrat aici și au realizat această lucrare de infrastructură pentru viața viitoarei generații de români, pentru siguranța granițelor noastre, pentru a întări Uniunea Europeană. Mulțumesc, nouă, tuturor!”, a transmis CEO-ul Webuid.

Restricție de viteză de 80 km/oră

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Circulația rutieră se desfășoară cu restricție de viteză de 80 km/oră, iar noaptea, în intervalul orar 21.00 – 06.00, de luni până vineri, circulația pe pod va fi suspendată.

În weekend-uri și sărbători legale, chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii, circulația rutieră va fi deschisă. Aceste prevederi se aplică până la data de 30.11.2023.

  • Pentru acest proiect de infrastructură s-au folosit aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților.
  • Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone.
  • Tablierului metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone. 

Pod spectaculos construit de Webuild

Podul construit de Webuild are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii convenit, în data de 27.05.2019, încheierea Contractului de Finanţare nr.36 pentru proiectul „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” în vederea acordării finanţarii nerambursabile alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

Podul suspendat are o lungime de 1974,30 metri. Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar drumul de legătură cu DN 22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km.

Cifre relevante despre Podul de la Brăila

Construcția este cuprinsă în Masterplanul General de Transporti și face parte din Drumul Expres Buzău-Brăila-Tulcea-Constanța.

  • Podul are o lungime de 1974,3 m
  • Deschiderea principală este de 1.120 m
  • Deschiderile laterale au 489,6 m, pe malul Brăila, şi 364,6 metri, pe malul Tulcea
  • Pilonii de susținere au o înălțime de 192,64 m
  • Baza pilonilor este la 40 m în pământ
  • Pilonii au fost construiți în sistem continuu, iar cofrarea a fost ghidată cu laser
  • Cablurile de susținere sunt realizate din fir de oțel, care însumează 81.000 km
  • Puse la cap la cap firele ar înconjura planeta de două ori
  • Greutatea totală a cablurilor de susținere 6.700 tone
  • Fiecare cablu are un diametru de 60 de cm
  • Suprafața de rulare are o lățime de 31,7 m, cu patru benzi a câte 3,5 m fiecare
  • Pe fiecare sens  există trotuar și pistă de biciclete
  • Gabaritul pe verticală este de 38 m de la nivelul maxim de inundație.

 Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD

Antreprenorul lucrării „Pod Suspendat peste Dunăre” este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.

Lungimea drumului principal Brăila-Jijila este de 19,095 kilometri, iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan -Măcin este de 4,328 kilometri.

Lucrările la acest obiectiv au început în primăvara anului 2019. Contractul a fost semnat în 19.01.2018 cu o perioadă de proiectare de 12 luni și 36 de execuție. Podul de la Brăila trebuia finalizat în 2022.

În cadrul Masterplanului General de Transport, podul figurează ca parte a drumului expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030 și care va conecta nordul Munteniei și sudul Moldovei de nordul Dobrogei de Nord unde se află Delta Dunării.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Podul de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, la un pas de inaugurare. Șeful CNAIR: Au început testele de rezistență

Cea mai spectaculoasă construcție din România, podul de la Brăila, este gata! Webuild: „Totul este pregătit pentru inaugurare”

VIDEO | Sorin Grindeanu la Brăila: În 6 iulie, podul suspendat deasupra Dunării, cel mai mare din România, se va da în circulație pe varianta Măcin

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Lege deja pentru toată România. Aproape nimeni nu știe că este obligatorie
Locuri de muncă bine plătite, dar neocupate. De ce nu se înghesuie românii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Alin Oprea, adevărul despre agresivitatea fostei soții: ”Să nu uităm că a fost campioană de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Grecia aduce mii de egipteni pentru muncile agricole