VIDEO | Pietro Salini, director executiv Webuild: „Construirea podului suspendat de la Brăila este o realizare imensă a noastră și a României”

Publicat: 06/07/2023, 13:48
Actualizat: 06/07/2023, 16:08

Pietro Salini, director executiv Webuild, constructorul Podului suspendat de la Brăila, a vorbit, într-un interviu acordat echipei Gândul, care au fost provocările și ce reprezintă pentru România această lucrare majoră de infrastructură.

Podul suspendat de la Brăila – supranumit Golden Gate de România, construită de italienii de la Webuild – al treilea ca mărime din Europa şi cea mai mare investiţie de infrastructură din ultimii 30 de ani, a fost inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis și a premierului Marcel Ciolacu, a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ceremonia inaugurării a debutat la ora 11.00, iar podul urma să fie dat în trafic începând cu ora 13.00, dar momentul a fost amânat până la 15:20.

Restricție de viteză de 80 km/oră

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Circulația rutieră se desfășoară începând cu ora 13.00, cu restricție de viteză de 80 km/oră, iar noaptea, în intervalul orar 21.00 – 06.00, de luni până vineri, circulația pe pod va fi suspendată.

În weekend-uri și sărbători legale, chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii, circulația rutieră va fi deschisă. Aceste prevederi se aplică până la data de 30.11.2023.

  • Pentru acest proiect de infrastructură s-au folosit aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților.
  • Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone.
  • Tablierului metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone. 

Pod spectaculos construit de Webuild

Podul construit de Webuild are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii convenit, în data de 27.05.2019, încheierea Contractului de Finanţare nr.36 pentru proiectul „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” în vederea acordării finanţarii nerambursabile alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

Podul suspendat are o lungime de 1974,30 metri. Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar drumul de legătură cu DN 22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km.

Cifre relevante despre Podul de la Brăila

Construcția este cuprinsă în Masterplanul General de Transporti și face parte din Drumul Expres Buzău-Brăila-Tulcea-Constanța.

  • Podul are o lungime de 1974,3 m
  • Deschiderea principală este de 1.120 m
  • Deschiderile laterale au 489,6 m, pe malul Brăila, şi 364,6 metri, pe malul Tulcea
  • Pilonii de susținere au o înălțime de 192,64 m
  • Baza pilonilor este la 40 m în pământ
  • Pilonii au fost construiți în sistem continuu, iar cofrarea a fost ghidată cu laser
  • Cablurile de susținere sunt realizate din fir de oțel, care însumează 81.000 km
  • Puse la cap la cap firele ar înconjura planeta de două ori
  • Greutatea totală a cablurilor de susținere 6.700 tone
  • Fiecare cablu are un diametru de 60 de cm
  • Suprafața de rulare are o lățime de 31,7 m, cu patru benzi a câte 3,5 m fiecare
  • Pe fiecare sens  există trotuar și pistă de biciclete
  • Gabaritul pe verticală este de 38 m de la nivelul maxim de inundație.

 Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD

Antreprenorul lucrării „Pod Suspendat peste Dunăre” este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.

Lungimea drumului principal Brăila-Jijila este de 19,095 kilometri, iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan -Măcin este de 4,328 kilometri.

Lucrările la acest obiectiv au început în primăvara anului 2019. Contractul a fost semnat în 19.01.2018 cu o perioadă de proiectare de 12 luni și 36 de execuție. Podul de la Brăila trebuia finalizat în 2022.

În cadrul Masterplanului General de Transport, podul figurează ca parte a drumului expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030 și care va conecta nordul Munteniei și sudul Moldovei de nordul Dobrogei de Nord unde se află Delta Dunării.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Podul de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, la un pas de inaugurare. Șeful CNAIR: Au început testele de rezistență

Cea mai spectaculoasă construcție din România, podul de la Brăila, este gata! Webuild: „Totul este pregătit pentru inaugurare”

VIDEO | Sorin Grindeanu la Brăila: În 6 iulie, podul suspendat deasupra Dunării, cel mai mare din România, se va da în circulație pe varianta Măcin

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Parteneriat istoric! 300 milioane de dolari împotriva bolilor cauzate de schimbările climatice