VIDEO | Primele imagini cu agresorul unuia dintre patronii Nuba. Bărbatul, filmat chiar în momentul atacului

Publicat: 20 04. 2023, 17:33
Actualizat: 20 04. 2023, 19:53

This browser does not support the video element.

Primele imagini cu agresorul unuia dintre patronii Nuba, cel mai mare lanț de cafenele și cluburi din România. Unul dintre patronii Nuba a fost înjunghiat de către un bărbat necunoscut joi după-amiază. Agresorul a urmărit victima mai multe zile, potrivit informațiilor obținute de Gândul. 

Bărbatul care l-a atacat cu un cuțit pe unul dintre patronii Nuba a fost surprins de camerele de supraveghere, fiind filmat chiar în momentul atacului. Agresorul se ridică liniștit de la masă, unde consumase două pahare de whisky, merge în urma victimei și, chiar înainte de a se năpusti asupra patronului, scoate cuțitul cu care îl lovește în zona fesieră.

Agresorul unuia dintre patronii Nuba

Potrivit primelor informații, este posibil ca agresorul să nu fie român. Acesta nu a comunicat în limba română cu angajații cafenelei care l-au servit în timpul petrecut în local.

Primele imagini cu agresorul unuia dintre patronii Nuba. Ce spune poliția

”Astăzi, 20 aprilie 2023, în jurul orei 15.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un local din Sectorul 1, a avut loc un conflict între două persoane. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției care au identificat un bărbat ce prezenta leziuni, fiind preluat de un echipaj medical care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru identificarea și depistarea bărbatului bănuit de săvârșirea faptei, în vederea luării măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei

Cercetările continuă în vederea identificării agresorului.