VIDEO| Ziua Națională a României, sărbătorită la Havana. Ambasadorul Theodora Magdalena Mircea: ”Evenimentul s-a bucurat de un real succes”

Ziua Națională a României a fost marcată, în Cuba, printr-un eveniment-spectacol organizat de Ambasada României la Havana. Theodora Magdalena Mircea – ambasadorul României la Havana – a transmis că s-a dorit ca ”elementul central al Zilei Naționale în Cuba să fie reprezentat de sectorul Educației”.

În anul 2022 au fost semnate 113 acorduri de cooperare între universitățile din România și Cuba, educația fiind un segment care unește cele două țări în dorința comună ”de a asigura un viitor mai bun noilor generații și de a construi o cultura a Păcii în beneficiul umanității”.

Evenimentul dedicat marcării Zilei Naționale a României la Havana s-a bucurat de un real succes! Cu sprijinul Universității Transilvania din Brașov și al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Ambasada României la Havana a marcat Ziua Naționala a României printr-un eveniment-spectacol, care a cuprins muzică, dans popular, ateliere de creație, degustare de vinuri și produse specifice românești, organizat în cadrul unei locații de prestigiu, Muzeul de Belle-Arte din Havana.

Un moment muzical unic a fost oferit de orchestra mixtă româno-cubanză, compusa din profesori și studenți ai Universității Transilvania din Brașov, membri ai Orchestrei Filarmonice a Universității de Arte din Havana, ai Orchestrei Simfonice Naționale din Cuba și ai corul Institutului Superior de Arte din Havana.

Aceștia au interpretat Rapsodia Română de George Enescu și «The lonely Shepherd» scrisă de James Last, dar cunoscută în lume prin intermediul maestrului Gheorghe Zamfir”, s-a precizat pe pagina de socializare a Ambasadei României la Havana.

Ziua Națională a României, sărbătorită la Havana

”Ne bucuram, prin urmare, să avem alături de noi, în această zi de mare sărbătoare, un număr important de studenți români și cubanezi”

La finalul concertului, ansamblurile de dansuri ale celor două universități prezente au încântat audiența formată din membri ai corpului diplomatic, autorități cubaneze, romani din Cuba, oameni de afaceri și de cultură, reprezentanți ai mass-media, cu frumusețea jocului românesc și a costumelor populare specifice.

Am dorit ca în acest an, elementul central al Zilei Naționale in Cuba să fie reprezentat de sectorul Educației, nu doar pentru că în 2022 au fost semnate 113 acorduri de cooperare între universitățile celor două țări, ci și pentru că acesta este un sector care ne unește, în dezideratul comun de a asigura un viitor mai bun noilor generații și de a construi o cultura a Păcii în beneficiul umanității.

Ne bucuram, prin urmare, să avem alături de noi, în această zi de mare sărbătoare, un număr important de studenți români și cubanezi”, a transmis, în discursul său, Theodora Magdalena Mircea, ambasadorul României în Cuba.

”Mulțumim rectorului Universității Transilvania din Brasov, rectorului și vice-rectorului USAMV București și Cramelor Recaș, pentru toată susținerea și implicarea în promovarea imaginii României în străinătate! La mulți ani România! La mulți ani tuturor românilor!”

Theodora Magdalena Mircea, ambasadorul României la Havana

Ambasada României la Havana a marcat Ziua Naționala a României printr-un eveniment-spectacol

Mesajul ambasadorului României, Theodora Magdalena Mircea, cu ocazia Zilei Naționale

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Theodora Magdalena Mircea – ambasadorul României la Havana – a punctat că implicarea României în proiectele auro-atlantice a demonstrat că țara noastră este un ”partener de încredere la nivel internațional”, iar România împărtășește, în Uniunea Europeană, ”un patrimoniu spiritual și moral bogat, întemeiat pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane”.

Dragi români, Ziua Națională a României este mereu un prilej de a sărbători împreună și, totodată, de a reflecta la semnificaţia Marii Uniri: forța unui crez comun care a schimbat destinul unui popor!

Astăzi, contribuţia şi expertiza românească sunt apreciate peste tot în lume. Implicarea noastră activă în proiectele euro-atlantice face din ţara noastră un partener de încredere la nivel internaţional, iar rolul pe care ni-l asumăm în cadrul UE şi al NATO este tot mai vizibil şi mai semnificativ. Împărtășim în cadrul Uniunii Europene un patrimoniu spiritual și moral bogat, întemeiat pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, ale toleranței, libertății, egalității și solidarității, pe principiile democrației și statului de drept, pe respectul diversității culturilor și tradițiilor”, a transmis Theodora Magdalena Mircea.

”Vom continua să apărăm aceste valori comune, amenințate astăzi la granițele noastre de războiul injust și neprovocat lansat de Federația Rusă împotriva țării vecine și prietene, Ucraina. La mulți ani România ! La mulți ani tuturor românilor!

Theodora Magdalena Mircea, ambasadorul României la Havana

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”