ZIUA MARINEI ROMÂNE 2023. Care este programul festivităților de la Constanța

Publicat: 15 08. 2023, 07:30

Președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul, Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă și alte oficialități sunt prezenți la festivitățile de Ziua Marinei, de la Comandamentul Flotei, Constanța. Marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei.

Festivitățile vor începe la ora 10:00, cu ridicarea Pavilionului, Geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.

După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor

În continuare, Zeul Neptun își va face apariția din largul mării printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, odată cu salutul de deschidere a exercițiului, executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

Urmează, apoi, defilarea navei școală „Mircea cel Bătrân”și un exercițiu de respingere a unui atac inamic. La finalul exercițiului, navele vor defila prin fața publicului aflat pe faleză.

Un al doilea eveniment are loc seara. La ora 20.00 se va executa retragerea cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu, acompaniată de Muzica Militară a Forțelor Navale.

La ora 22.45 va fi organizat un spectacol de artificii și de drone în Piața Ovidiu, organizat de Primăria Municipiului Constanța, care marchează finalul aniversării Zilei Marinei Române.

Și Capitala serbează Ziua Marinei Române. La ora 09.00, va fi o ceremonie militară și religioasă, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I”, zona Debarcader Herăstrău.

Sursa: presidency.ro