Ponta critică dublul standard românesc: mama lui Bolojan, o mamă extraordinară, dar când au luat o pe mama la DNA v-ați bucurat!
În cadrul unei ediții live a emisiunii Ai aflat cu Ionut Cristache, Victor Ponta a făcut o serie de atacuri, la adresa USR. El a criticat reacțiile publice cu privire la momentul în care mama sa a fost dusă la audieri de DNA. El i-a luat apărarea și fiicei lui Băsescu.
„Se bucurau: «Au luat-o pe mama lui Ponta la DNA». Dar când a vorbit mama lui Bolojan: «Dom’le, ce mamă extraordinară». Da, o mamă extraordinară, mama domnului Bolojan, eu spun, mi se pare o femeie extraordinară, dar când au luat-o pe mama mea cu duba vă bucurați! Deci, de asta m-am aprins așa”, a declarat Ponta.
Reamintim că mama lui Victor Ponta, Cornelia Naum, a fost audiată, în martie 2015, de DNA Ploiești, ca martor într-un dosar de fraudă cu fonduri europene al ginerelui ei, Iulian Herţanu, cumnatul fostului premier, Victor Ponta.
Ponta a vorbit și despre dosarele penale care o vizau pe Ioana Băsescu. Ea a fost condamnată în 2021 la 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare, dar și instigare la spălare de bani, în timpul campaniei electorale din 2009 a fostului președinte. Faptele s-au prescris, însă în 2023. De asemenea, Ioana Băsescu a fost cercetată ca mator în dosarul Nordis, în februarie 2025, fiind bănuită că ar fi încheiat, ca notar, tranzacțiile imobiliare în cadrul firmei.
„Nu mă poți bănui de prietenie cu Băsescu, dar e o mare porcărie să-i faci dosare penale fetei lui Băsescu. Se bucurau USR-iștii: «Ce bine, c-o bagă la pușcărie!» Stați măi, bateți-vă cu Băsescu, nu cu fata”, a declarat Ponta.
Acesta a continuat declarațiile sale, acuzând că țara este „condusă de nebuni fără frică de Dumnezeu”.
„În ce țară vrem să trăim? Într-o țară condusă de niște nebuni, cărora nu le e frică de Dumnezeu? Sau vrem, totuși, să se calmăm, să ne liniștim, să încercăm să facem? Ce țară lăsăm copiilor noștri? Ce le spun eu copiilor mei? «Să stai în România mă, că aici o să fie unii niște psihopați care o să te înjure de ce vrei să vii acasă din război»”, a conchis Victor Ponta, vorbind despre intervenția MAE care i-ar fi refuzat fiicei sale îmbarcarea în avionul de repatriere care s-a întors din Oman, la începutul lunii martie.