Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură anunțată de PSD: „Șansa de a trece este egală aproape cu zero”
13 feb. 2021, 18:29

Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură anunțată de PSD: „Șansa de a trece este egală aproape cu zero”

O ambulanță SMURD s-a răsturnat în Brăila, din cauza unei șoferițe care nu i-a acordat prioritate. Paramedicii au fost răniți (FOTO-VIDEO)
13 feb. 2021, 17:27

O ambulanță SMURD s-a răsturnat în Brăila, din cauza unei șoferițe care nu i-a acordat prioritate. Paramedicii au fost răniți (FOTO-VIDEO)

Actorul Dan Puric şi-a închis contul de Facebook, după un gest al urmăritorilor săi: Am zis „marş, afară!
13 feb. 2021, 16:14

Actorul Dan Puric şi-a închis contul de Facebook, după un gest al urmăritorilor săi: Am zis „marş, afară!” şi s-a terminat cu asta!

Prognoza meteo de duminică, 14 februarie 2021. Cum va fi vremea, de Ziua Îndrăgostiților
13 feb. 2021, 15:40

Prognoza meteo de duminică, 14 februarie 2021. Cum va fi vremea, de Ziua Îndrăgostiților

Dan Barna, după demisia Florinei Presadă din USR: „Era o nemulțumire legată de o funcție pe care ea și-a dorit-o și n-a obținut-o”
12 feb. 2021, 23:58

Dan Barna, după demisia Florinei Presadă din USR: „Era o nemulțumire legată de o funcție pe care ea și-a dorit-o și n-a obținut-o”

„Vaccinul și masca sunt semnele Fiarei?”. Răspunsul dat de ÎPS Teodosie, amuzat, la o emisiune (VIDEO)
12 feb. 2021, 22:44

„Vaccinul și masca sunt semnele Fiarei?”. Răspunsul dat de ÎPS Teodosie, amuzat, la o emisiune (VIDEO)

Ministerul Sănătăţii din Italia avertizează: Tulpina britanică ar putea deveni dominantă în Europa, în lunile următoare
12 feb. 2021, 22:04

Ministerul Sănătăţii din Italia avertizează: Tulpina britanică ar putea deveni dominantă în Europa, în lunile următoare

Prima țară din UE care a început imunizarea cu vaccinul rusesc Sputnik V! Urmează și cel chinezesc, de la Sinopharm
12 feb. 2021, 21:24

Prima țară din UE care a început imunizarea cu vaccinul rusesc Sputnik V! Urmează și cel chinezesc, de la Sinopharm

Nicolae Robu îl acuză pe Dominic Fritz că „a candidat cu falsuri” la alegerile locale: „Se va minuna şi DNA-ul”
12 feb. 2021, 20:27

Nicolae Robu îl acuză pe Dominic Fritz că „a candidat cu falsuri” la alegerile locale: „Se va minuna şi DNA-ul”

Restaurantele și teatrele din Cluj-Napoca se închid, după patru zile de la redeschidere. La cât a ajuns rata de infectare
12 feb. 2021, 19:55

Restaurantele și teatrele din Cluj-Napoca se închid, după patru zile de la redeschidere. La cât a ajuns rata de infectare

Amenzi pentru depășirea limitei de viteză, în 2021. Care sunt riscurile asumate de șoferii grăbiți
12 feb. 2021, 17:32

Amenzi pentru depășirea limitei de viteză, în 2021. Care sunt riscurile asumate de șoferii grăbiți

Un șofer a murit, după ce mașina pe care o conducea a lovit Arcul de Triumf de la intrarea în Slatina și a luat foc (VIDEO)
12 feb. 2021, 16:55

Un șofer a murit, după ce mașina pe care o conducea a lovit Arcul de Triumf de la intrarea în Slatina și a luat foc (VIDEO)

Porți și ghișee chek-in mai puține pe Aeroportul Otopeni, în urma traficului scăzut cauzat de pandemie. Activitatea va fi redusă la jumătate
12 feb. 2021, 07:51

Porți și ghișee chek-in mai puține pe Aeroportul Otopeni, în urma traficului scăzut cauzat de pandemie. Activitatea va fi redusă la jumătate

A murit Chick Corea, legenda jazz-ului american. Artistul avea 79 de ani și suferea de o formă rară de cancer
12 feb. 2021, 02:00

A murit Chick Corea, legenda jazz-ului american. Artistul avea 79 de ani și suferea de o formă rară de cancer

Marcel Ciolacu anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu:  „Nu avem nici o problemă să ne asumăm guvernarea”
12 feb. 2021, 01:35

Marcel Ciolacu anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu: „Nu avem nici o problemă să ne asumăm guvernarea”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Jumătate dintre elevii depistați cu Covid provin din două județe și București
12 feb. 2021, 00:51

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Jumătate dintre elevii depistați cu Covid provin din două județe și București

Lista țărilor pentru care se instituie carantina la intrarea în România, valabilă din 15 februarie
12 feb. 2021, 00:15

Lista țărilor pentru care se instituie carantina la intrarea în România, valabilă din 15 februarie

Guvernul a publicat, joi seara, proiectul de buget pentru 2021. Care sunt sumele alocate fiecărui minister și ce diferențe sunt față de anul trecut
11 feb. 2021, 23:23

Guvernul a publicat, joi seara, proiectul de buget pentru 2021. Care sunt sumele alocate fiecărui minister și ce diferențe sunt față de anul trecut

Prognoza meteo, 12 februarie 2021. Vreme deosebit de rece și chiar geroasă, în special în prima parte a zilei / Sunt așteptate și ninsori
11 feb. 2021, 21:51

Prognoza meteo, 12 februarie 2021. Vreme deosebit de rece și chiar geroasă, în special în prima parte a zilei / Sunt așteptate și ninsori

Reacția lui George Simion, după excluderea senatoarei Diana Șoșoacă din AUR. În ce condiții o mai susține pe fosta sa colegă de partid
11 feb. 2021, 20:56

Reacția lui George Simion, după excluderea senatoarei Diana Șoșoacă din AUR. În ce condiții o mai susține pe fosta sa colegă de partid

O femeie a găsit 10.000 de euro, la intrarea într-un mall din Constanța. Banii fuseseră pierduți de un bărbat, care voia să cumpere o locuință
11 feb. 2021, 19:59

O femeie a găsit 10.000 de euro, la intrarea într-un mall din Constanța. Banii fuseseră pierduți de un bărbat, care voia să cumpere o locuință

Liviu Dragnea nu poate munci la spălătoria penitenciarului în care este închis, deși şi-a câştigat acest drept în instanţă. Explicațiile avocatei sale, Flavia Teodosiu
11 feb. 2021, 18:58

Liviu Dragnea nu poate munci la spălătoria penitenciarului în care este închis, deși şi-a câştigat acest drept în instanţă. Explicațiile avocatei sale, Flavia Teodosiu

Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase joi, 11 februarie 2021 / Vezi dacă ai câștigat marele premiu
11 feb. 2021, 18:38

Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase joi, 11 februarie 2021 / Vezi dacă ai câștigat marele premiu

Decizie finală în cazul arbitrului Sebastian Colțescu! Ce a stabilit UEFA, cu privire la scandalul de rasism
11 feb. 2021, 17:20

Decizie finală în cazul arbitrului Sebastian Colțescu! Ce a stabilit UEFA, cu privire la scandalul de rasism

Doi copii și trei adulți au ajuns la spital, după un grav accident auto produs în județul Prahova
10 feb. 2021, 00:35

Doi copii și trei adulți au ajuns la spital, după un grav accident auto produs în județul Prahova

Atac armat într-o clinică medicală din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite
10 feb. 2021, 00:11

Atac armat într-o clinică medicală din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

O localitate din Maramureș intră în carantină, din cauza înmulțirii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2
09 feb. 2021, 23:35

O localitate din Maramureș intră în carantină, din cauza înmulțirii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2

Marcel Ciolacu anunță eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: „Am luat decizia de a depune proiectul de lege. Toți trebuie să fie egali în fața legii”
09 feb. 2021, 21:22

Marcel Ciolacu anunță eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: „Am luat decizia de a depune proiectul de lege. Toți trebuie să fie egali în fața legii”

Un șofer de 60 de ani a murit pe un drum din Arad, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile
09 feb. 2021, 19:06

Un șofer de 60 de ani a murit pe un drum din Arad, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile

O mamă și cei doi copii minori ai săi au fost răniți într-un carambol produs lângă Buzău
09 feb. 2021, 18:20

O mamă și cei doi copii minori ai săi au fost răniți într-un carambol produs lângă Buzău

Acord între Grecia și Israel, pentru ca turiștii vaccinați să poată călători fără restricții între cele două țări. Atena ar încerca să ajungă la o înțelegere similară și cu un stat european
09 feb. 2021, 17:20

Acord între Grecia și Israel, pentru ca turiștii vaccinați să poată călători fără restricții între cele două țări. Atena ar încerca să ajungă la o înțelegere similară și cu un stat european

S-a efectuat primul zbor din lume, cu pasageri, folosindu-se combustibil sintetic! Ce companie aeriană l-a realizat și pe ce rută
09 feb. 2021, 16:56

S-a efectuat primul zbor din lume, cu pasageri, folosindu-se combustibil sintetic! Ce companie aeriană l-a realizat și pe ce rută

Prognoza meteo, 10 februarie 2021. Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată
09 feb. 2021, 15:57