(P) Miros, disconfort sau poluare? Ce ne spune cu adevărat aerul de lângă un câmp fertilizat organic

Câteva ore sau câteva zile în care se simte un miros puternic lângă un teren fertilizat poate fi neplăcut, dar nu este, singur, o măsurătoare a poluării. Gunoiul de grajd de la bovine, dejecțiile de porcine și gunoiul de pasăre cu așternut pot elibera cantități reduse de compuși volatili și odorigeni în proporții care depind de tipul dejecțiilor, compoziția acestora, modul de depozitare și aplicare, temperatură și condițiile meteorologice. Tocmai de aceea, intensitatea mirosului perceput nu poate fi transformată direct într-o concluzie despre concentrația unui anumit compus în aer sau despre existența unui risc pentru sănătate.

Nasul uman este un detector foarte sensibil, dar nu este un analizor de calitate a aerului. Unele substanțe pot fi percepute olfactiv la concentrații reduse și niveluri foarte mici, iar sensibilitatea diferă considerabil de la o persoană la alta. Agency for Toxic Substances and Disease Registry (ATSDR) arată că unele persoane sunt mai sensibile la mirosurile din mediu și pot avea simptome chiar la concentrații mici. Trebuie însă subliniat că, pentru evaluarea efectelor potențiale asupra sănătății contează însă concentrația substanței în aer, frecvența expunerii și durata acesteia, nu doar cât de intens sau neplăcut este perceput mirosul. Altfel spus, mirosul descrie ce percepem, iar poluarea se stabilește prin măsurători. Această diferență este importantă și în sens invers: un miros puternic nu demonstrează, prin el însuși, existența unei concentrații periculoase, după cum absența mirosului nu demonstrează că în aer nu există substanțe poluante. Pentru a stabili calitatea aerului și nivelul unei eventuale expuneri sunt necesare măsurători sau metode de evaluare adecvate substanțelor analizate.

Ce trebuie separat atunci când apare un miros „de țară” în apropierea unui teren fertilizat organic

• Mirosul este percepția unor molecule volatile de către receptorii olfactivi.
• Disconfortul olfactiv ține de intensitate, frecvență, durată și de cât de deranjant este fenomenul.
• Poluarea aerului se evaluează prin concentrația poluanților și expunere, nu prin intensitatea mirosului.
• ATSDR (Agenția pentru Substanțe Toxice și Registrul Bolilor din SUA) arată că oamenii pot simți unele substanțe înainte ca acestea să atingă niveluri nocive.

Un miros intens nu este echivalent cu o concentrație mare de poluanți

Legislația europeană tratează separat mirosurile și anumite emisii în aer. Concluziile BAT – cele mai bune tehnici disponibile ale UE pentru creșterea intensivă a păsărilor și porcilor, prevăd atât tehnici pentru prevenirea sau reducerea emisiilor și a impactului mirosurilor, cât și monitorizarea distinctă a emisiilor de amoniac.

Mirosul asociat dejecțiilor zootehnice nu provine de la o singură substanță, ci dintr-un amestec complex de compuși volatili rezultați în principal din descompunerea materiei organice. University of Missouri Extension arată că au fost identificați peste 200 de compuși care contribuie la mirosul provenit din dejecțiile zootehnice, printre care compuși cu sulf, precum hidrogenul sulfurat și mercaptanii, compuși cu azot, precum amoniacul și aminele, dar și acizi organici volatili, fenoli și alcooli. Sursa subliniază și un aspect important: concentrațiile de amoniac sau hidrogen sulfurat, deși relativ ușor de măsurat, nu se corelează neapărat bine cu intensitatea problemelor de miros raportate de populație. ATSDR subliniază că sensibilitatea diferă între oameni, astfel că două persoane aflate în același loc pot aprecia diferit același miros, motiv pentru care „miroase tare” nu poate fi convertit într-o valoare de poluare. Mai mult, ATSDR precizează explicit că oamenii pot mirosi și reacționa la anumite substanțe din aer înainte ca acestea să atingă niveluri considerate nocive. Asta nu înseamnă că mirosurile trebuie ignorate, ele pot produce disconfort și, la persoanele sensibile, simptome temporare, ci că percepția olfactivă și evaluarea toxicologică sunt lucruri diferite. Pentru evaluarea riscului contează concentrația substanței, frecvența și durata expunerii.

Mirosurile din mediul înconjurător pot proveni din numeroase surse:

• Natură: sol umed după ploaie, vegetație în descompunere, ape stătătoare, păduri și vegetație, fum produs de incendii naturale;
• Gospodării și comunități: compost, fose septice, ape uzate, deșeuri menajere, arderea lemnului, produse de curățenie;
• Animale: animale crescute în gospodării, ferme zootehnice, adăposturi pentru animale și dejecțiile produse de acestea;
• Agricultură: gunoi de grajd și alte îngrășăminte organice, fertilizanți minerali, produse de protecție a plantelor, lucrări ale solului, recoltare și depozitarea produselor agricole;
• Activități specifice satului: grajduri, curți cu animale, silozuri, furaje, compostarea resturilor vegetale, împrăștierea gunoiului de grajd pe câmp și arderea lemnului pentru încălzire;
• Industrie și infrastructură: rafinării, fabrici de hârtie, unități de procesare, depozite de deșeuri, stații de epurare a apelor uzate;
• Industrie și infrastructură: rafinării, fabrici de hârtie, unități de procesare, depozite de deșeuri, stații de epurare a apelor uzate;

În mediul rural, o parte dintre aceste mirosuri sunt legate chiar de activitățile care definesc agricultura: creșterea animalelor, depozitarea furajelor, fertilizarea terenurilor, lucrările agricole sau recoltarea. Așa cum un câmp proaspăt cosit, pământul după ploaie ori fumul de lemn au mirosuri recognoscibile, și utilizarea îngrășămintelor organice are un miros specific. Prezența lui temporară nu este, prin ea însăși, neobișnuită într-o zonă agricolă. În plsu, practicile agricole moderne urmăresc tocmai limitarea disconfortului și a emisiilor: prin modul de depozitare a dejecțiilor, alegerea momentului și a condițiilor în care sunt aplicate pe teren și, acolo unde tehnologia permite, încorporarea rapidă în sol. Cu alte cuvinte, mirosul „de țară” poate face parte din peisajul rural, iar gestionarea lui responsabilă face parte din agricultura modernă.

Gunoiul de fermă: de la o practică veche de când agricultura, la fertilizarea modernă

Folosirea dejecțiilor animale pentru fertilizarea terenurilor nu este o invenție a agriculturii intensive, ci una dintre practicile prin care agricultura a restituit dintotdeauna solului o parte dintre nutrienții extrași odată cu recoltele. Agricultura modernă nu a abandonat acest principiu, ci l-a transformat într-o practică gestionată pe baza compoziției fertilizantului, a necesarului culturilor, a caracteristicilor solului și a regulilor privind cantitățile și perioadele de aplicare. Motivul este simplu: gunoiul de grajd nu aduce solului doar azot, fosfor și potasiu, ci și materie organică. FAO arată că fertilizarea cu dejecții animale are, în general, o influență pozitivă asupra acumulării materiei organice în sol, contribuind astfel la fertilitatea și structura acestuia. Pe măsură ce materia organică se descompune, sunt eliberați nutrienți pe care plantele îi pot utiliza, iar partea care rămâne în sol contribuie la formarea materiei organice stabile. Aceasta ajută solul să rețină nutrienții și apa, îmbunătățește structura și poate reduce vulnerabilitatea la compactare și eroziune. De aici începe un circuit agricol firesc: animalele consumă hrană provenită din agricultură, nutrienții rămași în dejecții se întorc pe teren, solul îi pune din nou la dispoziția plantelor, iar plantele devin hrană pentru oameni și animale. FAO descrie materia organică a solului drept un rezervor de nutrienți și subliniază că schimburile dintre materia organică, apă și sol sunt esențiale pentru menținerea fertilității și a producției agricole.

În acest circuit, amestecul de gunoi de pasăre cu așternut  este o resursă agronomică valoroasă. FAO îl include între îngrășămintele organice relativ bogate în azot (N), fosfor (P) și potasiu (K), iar literatura științifică sintetizată în baza FAO AGRIS arată că gunoiul de pasăre și composturile obținute din acesta pot crește fertilitatea solului și productivitatea culturilor și pot îmbunătăți proprietăți fizice, chimice și biologice ale solului atunci când sunt gestionate și aplicate corespunzător. Există și un beneficiu care trece ușor neobservat: nutrienții recuperați din dejecții sunt nutrienți care nu mai trebuie asigurați integral din îngrășăminte minerale. FAO arată explicit că utilizarea gunoiului de grajd poate reduce necesarul de fertilizanți minerali, inclusiv prin efectul rezidual al materiei organice, care continuă să elibereze nutrienți și în anii următori aplicării.

Și, da, pentru o perioadă poate mirosi a „țară”

Întoarcerea materiei organice pe câmp are însă și o parte foarte ușor de observat de cei care locuiesc sau circulă în apropierea terenurilor fertilizate: mirosul. După împrăștierea unui îngrășământ organic, în aer pot fi eliberați temporar compuși odorigeni. Intensitatea și persistența lor depind de material, temperatură, umiditate, vânt, metoda de aplicare și rapiditatea cu care acesta este încorporat în sol.

Într-o zonă agricolă, un asemenea miros pentru câteva ore sau, în anumite condiții, câteva zile nu este în sine ceva neobișnuit. Este asociat unei operațiuni agricole care are un scop foarte concret: întoarcerea materiei organice și a nutrienților în sol. FAO recunoaște explicit ambele laturi ale utilizării gunoiului de grajd: mirosul și emisiile reprezintă efecte care trebuie gestionate, în timp ce aportul de nutrienți pentru plante și acumularea materiei organice în sol reprezintă efecte pozitive.

Întrebări care apar când „se simte ceva în aer”

Dacă miroase tare, înseamnă că limita de poluare a fost depășită? Nu. Intensitatea mirosului nu poate fi transformată într-o valoare a poluării. Pentru asta sunt necesare măsurători.

E neobișnuit să miroasă după fertilizarea organică? Nu. Mirosul temporar este firesc asociat aplicării gunoiului de grajd și poate persista, în funcție de condiții, de la câteva ore la câteva zile.

De ce folosim gunoi de pasăre dacă miroase? Pentru valoarea lui agronomică: readuce în sol azot, fosfor, potasiu, alți nutrienți și materie organică de care culturile și solul beneficiază.

Beneficiul dispare odată cu mirosul? Nu. Mirosul este temporar; materia organică și nutrienții continuă să participe la fertilitatea solului și la nutriția culturilor.

Poate fi redus mirosul fără să renunțăm la fertilizarea organică? Da. Momentul aplicării, umiditatea, dozarea corectă și încorporarea în sol pot reduce atât mirosul și emisiile, cât și pierderile de azot.

Ce câștigăm, în fond? Nutrienții se întorc în circuitul agricol, materia organică revine în sol, iar o resursă provenită din creșterea animalelor contribuie la producerea următoarelor culturi.

Resurse:

1. Agency for Toxic Substances and Disease Registry – ATSDR (2024), Environmental Odors, U.S. Department of Health and Human Services, disponibil la: https://www.atsdr.cdc.gov/odors/about/index.html
2. Comisia Europeană (2017), Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/302 a Comisiei din 15 februarie 2017 de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT), în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului, pentru creșterea intensivă a păsărilor de curte și a porcilor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 43, 21 februarie 2017, pp. 231–279, disponibil la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32017D0302
3. Food and Agriculture Organization of the United Nations – FAO, Manure Management and Effects of Manure on the Environment, disponibil la: https://www.fao.org/4/x6113e/x6113e05.htm
4. Bot, Alexandra; Benites, José (2005), The Importance of Soil Organic Matter: Key to Drought-Resistant Soil and Sustained Food Production, FAO Soils Bulletin 80, Rome: Food and Agriculture Organization of the United Nations, disponibil la: https://www.fao.org/4/a0100e/a0100e00.htm