(UPDATE) FOTO – VIDEO | Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Mitică Popescu, depus joi în foaierul Teatrului Mic / „Era minunat. Era un om foarte drăguț. Un boem”

Publicat: 05/01/2023, 14:20
Actualizat: 05/01/2023, 18:33

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Mitică Popescu va fi depus joi în foaierul Teatrului Mic. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 6 ianuarie, de la ora 15:00, la Cimitirul Bellu.

UPDATE ora 17:20 – Ion Chelaru: Am fost prieteni, au fost momente frumoase.

„L-am sunat ca în fiecare an să îi spun la mulți ani. „Lasă că ne și vedem”, „Bine, nea’ Mitică, ne vedem”, și uite că ne-am văzut. Eu eram mirat, cum să spun, 86, eu am făcut 77, dar aici contează foarte mult și cum te simți pe dinăuntru. Am jucat împreună, am fost prieteni. Au fost momente frumoase, plăcute, acum, când mă uit în jur și se duc pe rând, pe rând, zarea lumii, întunecând.. și se duc ca clipele, scuturând aripile..”. Asta e, știți, de fapt, e o treabă, că e descoperită, e și gândită. Moartea nu există, așa a socotit omul. De fapt, dispare, dar nu moare, acest trup. Eu l-am botezat ”pijama”, pentru că e o pijama pentru sufletul din noi. Noi avem mai multă grijă de pijama decât de suflet. Moartea nu e moarte, e naștere, se naște sufletul”, a spus Ion Chelaru, joi, la Teatrul Mic.

UPDATE ora 17: 30 – Cristian Iacob: Nea’ Mitică nu a plecat, e aici cu noi.

„(Ce ați învățat de la Mitică Popescu?”). În primul rând, am furat foarte multe de la el pentru că era un tehnician desăvârșit al artei teatrală, o punctualitte ieșită din comun, nicio repetiție. În materie de profesionism noi suntem niște pârliți. El a iubit foarte mult oamenii, și-a dat viața pentru oameni. Asta e meseria noastră, noi spunem adevărul, încercăm să spunem. Gândiți-vă că el a luptat cu un comunism. Ce piese erau aici, numai bunul Dumnezeu știe cum a reușit să scape de cenzură. El a fost unul dintre cei mai buni livratori de cultură. Cu un umor, aristocrație, boierie, care a început să dispară, noi, generațiile astea suntem un pic mai năbădioase și avem impresia că ni se cuvin niște lucruri. Nea Mitică nu a plecat, e aici cu noi, trebuie să îl ducem mai departe. Să îi aducem un ultim omagiu. Dacă te duci la Belu, ai văzut ce distribuție e acolo?”, a spus Cristian Iacob.

UPDATE ora 17: 45 – Oana Albu: Îi mulțumesc pentru tot

„La mine e o problemă mai așa.. am venit de la Piatra Neamț după 13 ani acolo și de 27 de ani aici. Am plecat la drum cu domnul Mitică Popescu. Am jucat împreună, am parcurs clipe frumoase, mai puțin frumoase, dureroase.. a fost un om extrem de decent, extrem de frumos, de distins, și un coleg de tot sufletul. M-am bucurat în momentul în care a postat pe Facebook că era la spitalul Elias și era ok, și s-a bucurat că e în atenția medicilor de acolo. Era bine, m-am bucurat. M-a durut sufletul și mi-a picat sufletul în momentul în care am aflat. Dumnezeu să Îl odihnească în pace. Să fie în Lumină. Îi mulțumesc pentru tot”, a declarat Oana Albu, joi, la Teatrul Mic.

UPDATE ora 14:00 – Alexandra Velniciuc: Era minunat. Era un om foarte drăguț, un boem

„(Mitică Popescu rămâne în amintirea mea – n.red.) așa cum ar trebui să rămână pentru noi toți: un tip cu mult umor, cu zâmbetul acela pișicher pe care l-a avut toată viața și rămâne ca unul din marii actori care a avut o generozitatea extraordinară pentru noi, cei tineri. Știa să ofere, să ne învețe meserie, fără aibă atitudinea de actor mare are își învață ucenicii. Avea o eleganță în a se comporta cu colegii lui de scenă extraordinară. A fost și este un mare actor și datorită momentelor filmate pe care le avem cu el rămâne un mare actor.

Rămâne datoria noastră să nu îl uităm. (Personal – n.red.), am învățat un fel foarte adunat de a fi. Părea că nu știe ce are de făcut, iar când auzea „Motor-Acțiune” se dezlănțuia. Era minunat. Era un om foarte drăguț, un boem, un om care știa să nu își aducă problemele personale în discuție și, chiar dacă a avut momente grele, niciodată nu ni s-a plâns”, a spus actrița Alexandra Velniciuc, care a venit, joi, la Teatrul Mic, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mitică Popescu.

UPDATE ora 12:30 – Vasile Muraru: „A fost un om deosebit, un actor pe care toată lumea l-a văzut și îl știe, o valoare a culturii românești”

„Am deschis ochii la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, pe marea lui realizare „Peer Gynt”, un spectacol de referință al teatrului românesc. Pe urmă, veneam aici, când eram student, seară de seară, la Teatrul Mic și îl vedeam pe domnul Mitică Popescu, în marele roluri pe care le-a realizat. Am avut norocul să filmăm împreună, să ne împrietenim, depănam amintiri de la Piatra Neamț, de la Teatrul Tineretului.

Îi plăcea să se plimbe. A fost un om deosebit, un actor pe care toată lumea l-a văzut și îl știe, o valoare a culturii românești.

Dumnezeu să-i înalțe sufletul”, a spus actorului Vasile Muraru, pentru Gândul.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Ne luăm rămas bun de la îndrăgitul Mitică Popescu joi, între orele 12:30-19:30, în foaierul Teatrului Mic – Str. Constantin Mille nr 16, iar de la orele 20:30 trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Cimitirului Bellu”, conform unui anunț transmis de Teatrul Mic.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 6 ianuarie, ora 15:00, la Cimitirul Bellu.

„Dumnezeu să-l odinească în pace şi lumină pe marele nostru actor Mitică Popescu! O ultimă, adâncă reverență, Maestre!”, conchid reprezentanții Teatrului Mic în anunțul făcut.

Vă recomandăm să citiți și: Televiziunea Română îşi ia rămas bun de la Mitică Popescu

Actorul Mitică Popescu a murit pe 3 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani / FOTO – Facebook.com/FCRapid1923

„Cu infinită tristețe ne despărțim de marele actor Mitică Popescu”

Născut în București, la 2 decembrie 1936, Mitică Popescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în anul 1967.

„Pe scena Teatrului Mic a debutat în 1973, în spectacolul „Philadelphia ești a mea”, de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca, și a rămas în trupa teatrului până în anul 2010. În spectacolul „Matca”, de Marin Sorescu a jucat alături de regretata Leopoldina Bălănuță, cu care s-a și căsătorit în 1977. A realizat roluri de excepție în spectacolele de teatru „Cititorul de contor, de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), „Să îmbrăcăm pe cei goi”, de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), „Maestrul și Margareta”, de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), „Niște țărani”, de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), „O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord”, de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), „Pescărușul”, de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), „Cum vă place”, de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), „Sonata fantomelor”, de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), „Școala femeilor”, de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), „Viitorul e maculatură”, de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), „Alex și Morris”, de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau „Colonia îngerilor”, de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu)”, scriu cei de la Teatrul Mic, pe pagina oficială de Facebook.

Mitică Popescu a debutat în filmul „Dincolo de nisipuri” (regia Radu Gabrea, 1974) şi a jucat apoi în zeci de filme: „Stejar, extremă urgență” (regia Dinu Cocea, 1973), „Mere roșii” (regia Alexandru Tatos, 1976), „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), „Înghițitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), „Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), „Căsătorie cu repetiție” (regia Virgil Calotescu, 1985), „Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu, 1993), „Dulcea saună a morții” (regia Andrei Blaier, 2003), „Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), „Ticăloșii” (regia Șerban Marinescu, 2007) sau „Umilință” (regia Cătălin Apostol, 2011).

El a fost memorabil în rolul Cocoșilă din „Morometii”, de Stere Gulea și în cel din filmul „Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului „Niște țărani”, de Dinu Săraru.

Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „’pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.

Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate pe 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, iar în data de 14 decembrie 2009 a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului București pentru artă și cultură, secțiunea „Artele spectacolului”.

De asemena, actorul a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

A prezentat emisiunea „D’ale lui Mitică”, una dintre cele mai longevive producții TVR, difuzată din 2000 la postul TVR 2.

Actorul Mitică Popescu a murit, marți, la vârsta de 86 de ani, acesta fiind internat la Spitalul Elias din Capitală, de la sfârșitul lunii decembrie, unde era tratat pentru mai multe afecțiuni.

Vă recomandăm și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Exclusiv: Fosta iubită a lui Philipp Plein explodează. Ce acuzații îi aduce româncei Andreea Sasu
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ