Cât costă cazarea la hotelul Simonei Halep pentru Revelion 2025. Ce tarif plătesc turiștii pentru un sejur de 4 nopți
Simona Halep (34 de ani) deține un hotel în stațiunea Poiana Brașov, iar rezervările pentru perioada Crăciunului și a Revelionului sunt, încă, deschise. Pentru un sejur de câteva nopți la unitatea de cazare patronată de celebra sportivă trebuie să bagi mâna adânc în buzunar. Mai mult decât atât, pe măsură ce Anul Nou se apropie, prețurile cresc. Iată cât costă cazarea pentru 4 nopți.
Turiștii care doresc să se cazeze la hotelul Simonei Halep din stațiunea Poiana Brașov trebuie să scoată sume seriose din buzunare. Unitatea de cazare dispune de multiple facilități, precum și de mai multe tipuri de camere. Turiștii care ajung aici se pot bucura și de clipe de relaxare, căci hotelul dispune și de saună, masaj, sală de fitness, dar și de unclub de noapte. În plus, hotelul dispune de restaurant, dar și de room service. Hotelul are și un «gift shop», dar și săli de conferință și oferă clienților un serviciu de călcat îmbrăcămintea.
Cât costă cazarea la hotelul Simonei Halep pentru Revelion 2025
Cei care decid să se cazeze aici, în schimb, trebuie să scoată din buzunare o sumă considerabilă. De pildă, pentru o noapte de cazare, tariful poate ajunge și la 3.000 de lei. Altfel, pentru un sejur de 4 nopți la hotelul Simonei Halep, prețul poate ajunge și la 14.300 de lei (circa 2.800 de euro).
De menționat faptul că sejurul trebuie să aibă minim 4 nopți, pentru a putea face o rezervare. Pentru camera „Smart Stay Room”, de pildă, prețul este de 14.300 de lei pentru 4 nopți de cazare. Micul dejun pentru 2 persoane este inclus. Există o opțiune mai scumpă, de 15.500 de lei, pentru cei care aleg „Comfort Room”.
De asemenea, cei care optează pentru varianta „Terrace Comfort Room” vor plăti 17.200 de lei pentru 4 nopți de cazare.
Alte variante:
- Opțiunea „Executive Relax Room” – 18.400 de lei pentru 4 nopți de cazare;
- Opțiunea „Signature Grand Suite” – 20.800 de lei pentru 4 nopți de cazare.
Hotelul dispune și de parcare gratuită, de o stație de încărcare pentru vehiculele electrice, acces gratuit la internet, de camere pentru familii, și camere pentru nefumători, camere cu seif și depozit pentru schiuri.
Autorul recomandă:
AVEREA Simonei Halep s-a redus considerabil. Cum a pierdut fosta sportivă câteva milioane de dolari
Noua afacere a familiei HALEP. În ce a investit banii tatăl Simonei
Cât costă o cameră, de 1 DECEMBRIE, la hotelul de lux al Simonei Halep din Poiana Brașov
Sursă foto: colaj Shutterstock / Gândul