Alin Comșa, despre profeția lui Constantin Brâncuși, la podcast „Altceva”: „Arta este condiția de a trăi”
Alin Comșa a fost invitat în cadrul podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”. A vorbit, printre altele, despre profeția sculptorului Constantin Brâncuși. Pe 19 februarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui, iar în 16 martie a fost comemorată dispariția sculptorului. Vă invităm să urmăriți noul episod al podcastului, care este disponibil deja de sâmbătă, 21 martie 2026. Vezi AICI podcastul.
„Cumva, mi se creează impresia asta că a știut. A știut dintotdeauna. Practic, n-a făcut decât să împlinească această autoprofeție, dacă vrei. O încredere extraordinară în ceea ce știa, credea, simțea, o pregătire neîncetată pentru ce urma să devină, el fiind deja ceea ce era. (…) Asta îl face să spună cu atâta putere și așa multă deschidere că «ar trebui să vă uitați la lucrările mele până le vedeți»”, a spus Alin Comșa.
„Acest îndemn de a le privi până le vedeți arată că, de fapt, se referă la privirea formală. Că le cere privitorilor să pătrundă dincolo de formă. De altfel, el caută forma magică și se spune în această carte că are o revelație la un mic-dejun când vede un ou pe masă și îl ridică, îi curg lacrimi și rostește: «aceasta este forma vieții», mama formelor”, a continuat Adrian Artene.
„Brâncuși asta face. Vine și spune că arta este condiția de a trăi”
Alin Comșa a continuat să explice de unde provine această revelație.
„Această revelație vine din ce? Din observația a ceea ce înseamnă artă, în esență, dar în același timp din contemplarea și înțelegera în adâncime a ceea ce înseamnă viață. Practic, Brâncuși asta face. Vine și spune că arta este condiția de a trăi. Arta este structura prin care poți să ajungi să trăiești cu adevărat. Un fel de cheie pe care o poți folosi pentru a pătrunde dincolo de ceea ce înseamnă materialitate.
În momentul în care ajungi la o astfel de filosofie, pentru că există o filosofie a artei pe care Brâncuși ne invită s-o parcurgem, avem șansa să trăim și noi senzația asta de eternitate. (…) Brâncuși aproape că nu a vorbit niciodată despre lucrările sale. De ce? Pentru că mie mi se pare o formă de respect maxim. (…) Poate peste un timp o să descoperim noi substanțe, noi înțelegeri a ceea ce ne lasă Brâncuși și deocamdată ni se pare că doar ne pregătim”, a mai spus Alin Comșa.
Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”
Conținutul ALTCEVA cu Adrian Artene poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
Autorul recomandă:
- Lavinia Bârlogeanu, la podcast „Altceva”: Persoanele care au murit ne ”vorbesc” sau nu?
- Lavinia Bârlogeanu, la podcast „Altceva”: „Visele premonitorii și amintirile din viitor”
- Lavinia Bârlogeanu și scenariile pierderii: „Efortul e vitamina creierului și a vieții, nu te du pe lucruri ușoare”
- Lavinia Bârlogeanu, la podcast „Altceva”: „Nemurirea are legătură cu ceea ce lăsăm în urma noastră”