Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Lavinia Bârlogeanu, la podcast „Altceva”: „Visele premonitorii și amintirile din viitor”

Lavinia Bârlogeanu, la podcast „Altceva”: „Visele premonitorii și amintirile din viitor”

Există vise pre-monitorii, afirmă  reputatul profesor doctor Lavinia Bârlogeanu în podcast „Altceva”, Adrian Artene. Într-un anumit tip de conexiune cu propriul inconștient, e posibil să apară astfel de vise care ne informează în legătură cu ce se întâmplă, confirmă Lavinia Bârlogeanu cu toată competența unui psihanalist de înaltă ținută

Sâmbătă seară, 14 martie, canalul de YouTube Altceva a găzduit o conversație de un mare impact emoțional.

Există vise pre-monitorii, da, da, există, avem atâtea mărturii deja, nu cred că le putem comanda noi, dar într-un anumit grad al pregătirii noastre, într-un anumit grad al travaliului interior, într-un anumit tip de conexiune cu propriul inconștient, e posibil să apară astfel de vise care ne informează în legătură cu ce se întâmplă.

În psihanaliză, noi spunem tot timpul că în inconștient nu există timp, Inconștientul le știe pe toate și care au fost și care vor fi. Și aici există un concept foarte frumos, psihanaliza actuală amintire din viitor. Îmi amintesc ce va fi să fie asta?

Nu putem lua ca atare decât de pe poziția a ceea ce spuneam și anume că nu există timp în inconștient. Dar în lumea noastră reală există timp și el curge. Și repet ce spuneam la început într-o singură direcție și nu ar trebui să ne îngrozez.

Și nu, da, mă rog, noi putem să spunem acest firesc până la capăt și nu înseamnă că va ajunge neapărat în felul ăsta la cei care ne ascultă. Dar în această lume în care este timp, în care timpul curge, noi ne mirăm. Ia uite, cineva din mine știa că se va întâmpla asta, că o să pierd asta, că va fi, îmi va fi dat să trăiesc.

Nu știu ce. Ne putem gândi la lucrurile astea ca la o generozitate extraordinară a unei forțe din interiorul nostru care prin aceste vise ne pregătește pentru a face față unor evenimente din viața reală, explică Lavinia Bârlogeanu.

Recomandarea autorului: Lavinia Bârlogeanu, la podcast „Altceva”: „Nemurirea are legătură cu ceea ce lăsăm în urma noastră”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Cum a ajuns o româncă să folosească un obiect de un milion de euro ca opritor de ușă. Povestea face înconjurul presei italiene
Click
Mugur Mihăescu, în centrul unui scandal online. „Garcea” a fost criticat dur pentru afacerea sa din HoReCa
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronomii s-ar fi înșelat! O etapă majoră din evoluția cosmică ar fi fost greșit înțeleasă
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!