Adrian Năstase: „Dacă Nicușor Dan mergea la Davos, trebuia să spună ceva”

Publicat: 23 01. 2026, 08:30

Fostul premier Adrian Năstase a comentat în emisiunea Marius Tucă Show absența președintelui României, Nicușor Dan, de la Forumul Economic Mondial de la Davos, calificând-o ca o decizie înțeleaptă, dar cu o rezervă importantă. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show.

Discuția a pornit de la dificultățile de mobilitate ale șefului statului și a evoluat spre experiențele personale ale lui  Adrian Năstase la summitul elvețian.

Adrian Năstase: „Una dintre variante era să meargă, dar ar fi trebuit să spună ceva. Deci ar fi trebuit să aibă niște mesaje, pentru că la Davos participarea e foarte stratificată.

Marius Tucă: „Când ați fost primit la Davos?”

Adrian Năstase: „Prin 1991-1992, ca ministru de externe. Pe urmă, în 1993 am fost invitat și am fost inclus într-o listă celebră Global Leaders for Tomorrow, în 1993 a fost asta”

Adrian Năstase a explicat că stațiunea Davos, deși mică, găzduiește o „poveste uriașă” unde liderii dau semnale importante, iar organizatorii profită economic de pe urma ei.

„Eu încercam să-i explică acolo, într-o stațiune care e destul de mică, s-a dezvoltat această poveste uriașă, pe care unii n-au luat-o deloc în considerare, alții au crezut că este important să dea mesaje de acolo. Iar alții, cei care au organizat această poveste, s-au gândit că în felul ăsta pot să facă bani” , conchide Adrian Năstase