De ce nu face PSD coaliție cu AUR? Mirel Palada: „PSD ar fi stigmatizat în ochii Uniunii Europene dacă ar face o coaliție cu AUR”

Publicat: 18 06. 2026, 07:30

În emisiunea Marius Tucă Show, sociologul Mirel Palada spune că încrederea în liderii pro-europeni este în scădere, iar sondajele viitoare vor arăta dacă tendința continuă. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show

Potrivit lui Mirel Palada, încrederea în liderii pro-europeni este în scădere. Tot mai mulți alegători îi consideră mai credibili pe Călin Georgescu și George Simion.

„Este foarte probabil ca încrederea să scadă și mai mult (…) Estimarea mea este că încrederea în acești lideri va continua să scadă. Principala problemă este că, dintre toți liderii pro-europeni și pro-occidentali, așa cum se autodefinesc ei, nu există niciunul în care oamenii să aibă cu adevărat încredere. Toți se erodează în percepția publică, iar tot mai mulți români își păstrează încrederea doar în cei considerați în afara sistemului, precum Călin Georgescu și George Simion, pe care îi văd drept singurii politicieni credibili” , spune Palada

PSD și AUR nu vor guverna împreună

Mirel Palada spune că PSD nu va intra la guvernare alături de AUR. În opinia sa, o astfel de alianță ar afecta relațiile PSD cu partenerii europeni și cu familia politică din care face parte, motiv pentru care este puțin probabilă.

Marius Tucă: „Este posibil, până la urmă, un guvern de uniune națională sau un guvern care să aibă o majoritate formată din PSD și AUR?”

Mirel Palada: „În niciun caz. Nu va fi de acord pentru că ar fi stigmatizat în ochii liderilor pro-europeni și, mai ales, ai Uniunii Europene, ai Comisiei Europene și ai Partidului Socialiștilor Europeni, din care face parte. În consecință, PSD nu va intra niciodată la guvernare alături de AUR”

 

Palada: „AUR ar putea crește în opoziție până la o majoritate de 50%

Mirel Palada spune că AUR poate crește din opoziție. El consideră că partidul își propune să obțină un scor suficient de mare pentru a guverna singur.

„Și AUR își permite luxul de a mai aștepta doi-trei ani până la alegeri și, între timp, să crească treptat până la o majoritate de 50%, astfel încât să nu mai poată fi ignorat și să obțină singur majoritatea, ca partid unic” , subliniază sociologul Palada