Ion Cristoiu: „A început să se lucreze la generarea pericolului Anca Alexandrescu. Au apărut boții vietnamezi”

Publicat: 16 11. 2025, 11:00

În ediția din 13 noiembrie 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, jurnalistul Ion Cristoiu a analizat scenariile politice pentru alegerile de la Primăria Capitalei, programate pe 7 decembrie, afirmând că lupta finală pentru fotoliul de primar general se va da între Anca Alexandrescu și un candidat al taberei pro-europene. Urmăriți aici integral emisiunea Marius Tucă Show.

Ion Cristoiu a explicat că, în opinia sa, sistemul pregătește o confruntare directă, în care electoratul va fi împărțit între două opțiuni diametral opuse – o candidată considerată anti-sistem, Anca Alexandrescu, și un contracandidat susținut de partidele pro-europene. El a spus că se lucrează deja la construirea unei imagini de „pericol” în jurul Ancăi Alexandrescu, pentru a justifica un vot „util” în tabăra adversă.

Ion Cristoiu: „Eu cred că „finala” va fi între Anca Alexandrescu și încă cineva. Cu o săptămână înainte de alegeri se va contura în sondaje unul din partea asta (pro-european) și Anca Alexandrescu. Va fi o petiție ca să fie candidat unic. Tot ce văd eu acum e o pregătire prin intermediul băieților din sistem, din presă, pe ideea – dacă voi vă măcinați între voi, o să câștige Anca Alexandrescu – și începe să se lucreze și la imaginea de pericol a Ancăi. Trebuie să fie prima în sondaje, a început cu boții vietnamezi, de la boți vietnamezi e foarte ușor de trecut la boții ruși. Ca să poți să creezi șmecheria din al doilea tur al alegerilor prezidențiale, trebuie să creezi o situație de 1 la 1. Nu știu cine va fi alesul, depinde de orgoliu, cine se va retrage. Ciucu sau Drulă trebuie să renunțe cel puțin. Eu dacă aș fi în locul sistemului, aș merge cu Anca.”

Ediție integrală