Ion Cristoiu: „Agricultura – un domeniu în care România făcea ceva. Nu știm să ne apărăm INTERESUL național”

Publicat: 20 04. 2023, 22:50

This browser does not support the video element.

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că ar fi trebuit să punem la îndoială unele decizii ale Ucrainei. Declarația vine în legătură cu scandalul cerealelor ieftine din Ucraina. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Marius Tuca: „În 2021, Ucraina exporta cereale în Egipt, Iran, Pakistan, Maroc, Tunisia, Indonezia. În 2022 exportă în România, Spania, Turcia, Polonia, Ungaria, Olanda. Culoarele solidarității au apărut pentru că cei din Africa mureau de foame. Au murit în continuare, că ucrainenii nu au mai trimis acolo. Doar în Egipt au mai trimis cereale. Toate grânele din Ucraina au ajuns în Europa.”

Scriitorul Ion Cristoiu este de părere că ar fi trebuit să punem la îndoială anumite acțiuni ale Ucrainei. „Începuse o nebunie planetară. Rusia a ocupat anumite porturi, motiv pentru care Ucraina nu mai putea să trimită cereale în Lumea a Treia. Astfel, și prin România s-au creat culoarele solidarității. Așa ar fi trebuit ca grânele să ajungă în Lumea a Treia, iar acum am descoperit că rămâneau la în România.”

„Comercianții din România au vrut să importe la preț mai mic”

„În momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană, fermierilor li s-a spus că nu pot produce cum vor (să nu fie modificate, să nu se folosească pesticide, să fie spălate etc). Nu au existat aceste reguli și pentru cei care nu fac parte din UE. Așa s-a întâmplat și în cazul Ucrainei. În momentul în care fermierii s-au supus acestor reguli, prețul de producție a crescut. Pe de altă parte, Ucraina nu s-a supus condițiilor, iar prețul a fost destul de jos. Ulterior, s-a decis să se introducă taxe pentru cei care nu fac parte din UE. Totuși, în luna mai 2022, pentru ucraineni au fost scoase taxele vamale. Este clar că toți comercianții din România au vrut să importe la preț mai mic. Agricultura era un domeniu în care mai făceam ceva. România nu știe să își apere interesul național. UE poate lua anumite decizii care ne pot afecta, iar atunci trebuie să facem gălăgie”, a mai spus Ion Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”