Ion Cristoiu: „Deși ajutorul pentru UCRAINA este din impozitele și taxele noastre, ei nu ne dau socoteală nouă”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa de transparență a liderilor politici din România, punând la îndoială autenticitatea democrației din țara noastră. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Ion Cristoiu: „Democrația autentică este cea în care demnitarul se află în slujba cetățeanului”
Cristoiu susține că, deși cetățenii susțin statul și toate instituțiile sale prin taxele și impozitele plătite, totuși statul nu este transparent în privința modului în care acești bani sunt cheltuiți. Acesta face apel la un exemplu istoric, referindu-se la modul în care casa regală comunica și aducea la cunoștința cetățenilor activitățile familiei regale, comparându-l cu lipsa de transparență a politicienilor din zilele noastre.
„Deși plătim taxele și impozitele noastre, ei nu ne dau socoteală. În România nu există democrație autentică. Nu există. Democrația autentică este cea în care demnitarul, funcționarul, e în serviciul tău. De la Klaus Iohannis a preluat și nevolnicul, ca să-i zic. Îi zic cu milă, nu am zis cu ură. Inapt pentru funcția de președinte. Nu se poate înființa o comisie de verificare a aptitudinilor? Și povestea cu Dimitrie Sturdza, da? Care era premier și era nebun. Nu mai am legătură cu banii, cu orice. Politicianul este obligat, cu excepția chestiunilor personale, să dea socoteală, da? Noi nu știm unde este Nicușor Dan. Știi că pe vremea regilor, inclusiv a lui Carol al Doilea, casa regală dădea în fiecare zi un comunicat: azi a fost la Sinaia și cu cine s-a întâlnit. Deci, nu ar trebui să scrie acolo, pe site? Dacă suntem o țară civilizată. Președintele e în concediu la Neptun până nu știu când, da?”