Ion Cristoiu: „Pacea ruso-americană poate avea drept țintă RUPEREA Rusiei de China”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu, analizează declarațiile recente ale oficialilor americani și posibilele implicații ale unei înțelegeri ruso-americane, care ar putea schimba radical relațiile internaționale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Cristoiu atrage atenția asupra schimbării de atitudine a Statelor Unite față de România. Dacă în trecut țara noastră se considera un aliat de neînlocuit, acum pare că a fost lăsată deoparte în marile negocieri internaționale.
„Ne credeam indispensabili, că fără noi americanii nu se pot descurca. Deodată nu mai suntem importanți. Marco Rubio a declarat că s-a văzut cu toți aliații și cu noi. Nu e ceva în neregulă?”, întreabă Ion Cristoiu.
Ion Cristoiu: „Pacea ruso-americană nu înseamnă pace în Ucraina”
O posibilă înțelegere între Rusia și Statele Unite ar putea schimba echilibrul de putere la nivel mondial. Cristoiu explică faptul că această pace nu se referă neapărat la Ucraina, ci la un acord global cu implicații economice și strategice.
„Este o ipoteză neliniștitoare, dar s-o luăm în calcul. Pacea ruso-americană n-are nicio legătură cu pacea în Ucraina. Ar putea fi un acord global care urmărește ruperea Rusiei de China.”, afirmă acesta.
„China este adevăratul adversar al Americii”
În analiza sa, Cristoiu susține că pentru Statele Unite, principalul rival nu mai este Rusia, ci China. În acest context, negocierile internaționale vor avea ca scop izolarea Beijingului, iar Rusia ar putea juca un rol esențial în acest proces.
„Suntem în al treilea război mondial, dar economic, nu militar. Dușmanul Americii nu e Rusia, ci China. Rușii nu vor renunța la cerințele lor de securitate, iar una dintre acestea este ca Ucraina să nu intre în NATO.”, explică Cristoiu.
„Americanii lasă Europa într-o parte”
În altă ediție, Ion Cristoiu spunea că Georgescu a șocat, cum a făcut Trump în America. Cristoiu concluzionează că negocierile globale dintre marile puteri ar putea exclude Europa, lăsând țări ca România într-o poziție incertă.
„Noi, după 1990, n-am avut o pace adevărată. Americanii probabil lasă Europa într-o parte și negociază direct cu Rusia pentru a-și atinge obiectivele strategice.”, spune Ion Cristoiu.