Ion Cristoiu: „Voința populară a românilor a fost ca țara să fie condusă de coaliția PSD-AUR”

Publicat: 24 04. 2026, 11:00
Ion Cristoiu: „Voința populară a românilor a fost ca țara să fie condusă de coaliția PSD-AUR”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre motivele care au dus la destrămarea coaliției de guvernare. Gazetarul susține că nu a fost respectată alegerea românilor din alegerile parlamentare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Având în vedere situația actuală din guvernul României, Ion Cristoiu a realizat o scurtă analiză a evenimentelor care au dus în acest punct. Gazetarul susține că primele partide în preferințele românilor au fost AUR și PSD. Având în vedere acest lucru, acestea două ar fi trebuit să guverneze România.

Faptul că au fost puse la un loc partide care nu corespund ideologic sau ca viziune a dus la destrămarea rapidă a coaliției de guvernare. Aceasta a venit după o perioadă plină de neînțelegeri și atacuri politice între membrii formațiunilor.

„Poporul român a votat în primul tur în 2024 și probabil ar fi votat și în al doilea pe Călin Georgescu, iar la alegerile parlamentare AUR s-a clasat pe locul doi. Normal era ca familia politică PSD să conducă împreună cu AUR. Asta a fost voința populară pe care escrocii au rupt-o și o plătesc. De-aia și dacă se vor întoarce, tot vor pierde.”