Ștefan Popescu: „Franța nu va veni la Marea Neagră pentru a apăra România”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic Ștefan Popescu a avertizat asupra riscului unei îndepărtări a României de SUA, în lipsa unui suport militar echivalent din partea Europei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Ștefan Popescu avertizează asupra riscului mirajului solidarității europene. Acesta susține că parteneriatul strategic cu SUA este vital pentru siguranța militară a României. Analistul evidențiază faptul că Franța, de pildă, are priorități militare în alte puncte ale globului. Prin urmare, Marea Neagră nu ar putea reprezenta o prioritate pe termen lung.
„Noi trebuie să ne gândim, apropo, și să vedem și aliații europeni. Pentru că noi spunem, gata, înlocuim America cu Europa. Nu trebuie niciodată să privești fotografia de moment. Franța are probleme foarte mari în Sahel, nu se va putea dezinteresa la nesfârșit de ce se întâmplă în Africa francofonă, pentru că sunt comunități, circulație, risc terorist. Adică, ea nu va rămâne aici, la Marea Neagră.”
Invitatul spune că România a avut o abordare echilibrată în relația cu Statele Unite, prin oferirea suportului solicitat de armata americană. Acesta afirmă că țara noastră, precum și alte țări din regiune, reprezintă un punct strategic pentru SUA în cazul atacării bazelor americane din Orientul Mijlociu de către iranieni. Acest aspect reprezintă un avantaj important.
„România, totuși, a fost echilibrată în sensul în care a oferit americanilor sprijin. Ca să citez un clasic, trebuiau avioanele americane să-și tragă sufletul. Americanii, e clar că aveau nevoie. 13 baze au fost lovite în Orientul Mijlociu, au fost distruse echipamente. America avea nevoie de zonele de proximitate pentru a interveni în zonă. România, alături de Bulgaria, Grecia, Cipru, suntem un backup pentru americani. Noi așteptăm să vedem încotro merg lucrurile.”