Valentin Stan: Acțiunea militară decisă de Trump este perfect legală, conform voturilor senatorilor americani
Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul Valentin Stan a comentat legalitatea acțiunilor președintelui Donald Trump privind intervențiile din Iran și încercarea Senatului de a-i opri acțiunile. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.
Profesorul Valentin Stan relatează că, deși Senatul american a încercat punerea în funcțiune a unei moțiuni pentru a opri intervenția în Iran decisă de președintele Donald Trump, motivând că acesta își accelerează campania militară într-un război care a dus la moartea a sute de oameni, totuși, inițiativa nu a trecut de votul Senatului.
Au fost oameni în Senat care au zis, cum zic criticii noștri: Nu-i în regulă. Drept pentru care au încercat să introducă un amendament la legea cu privire la puterile de război, tocmai ca să-l oblige pe Trump să-și reconsidere decizia legată de intervenția în Iran.
Republicanii din Senat au blocat miercuri o rezoluție privind puterile de război, destinată să retragă forțele americane din ostilitățile din Iran, în timp ce administrația Trump își accelerează campania militară într-un conflict care a cauzat sute de decese, inclusiv cel puțin șase membri ai forțelor americane. Moțiunea a eșuat la un vot de 47 la 53.
Având în vedere contextul, profesorul Stan concluzionează că acțiunea lui Donald Trump în Iran ar fi total legală sub legislația americană.
Deci, dragii mei, acțiunea militară decisă de Trump este perfect legală, în conformitate cu piesele de legislație definitorii din sistemul constituțional american. Niciun fel de semne de întrebare ridicate de democrați, care au încercat, repet, să înfrâneze capacitatea președintelui de a derula aceste operațiuni, nu au reușit și, din acest punct de vedere, nu există niciun semn de întrebare, nicio ezitare, nicio idiosincrazie. Operațiunea militară este perfect legală.