Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar dr. Valentin Stan a catalogat retragerea trupelor americane din România drept un adevărat dezastru diplomatic, corelând această decizie cu slabele relații diplomatice dintre oficialii români și cei americani. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.
Valentin Stan: O vizită în SUA fără o agendă puternică este foarte periculoasă. Un adevărat dezastru diplomatic
Știi că s-au retras niște trupe americane. E ok, avem cel mai tare parteneriat cu SUA, totul e bine. Mai ții minte, am făcut emisiune aici cu dezastrul vizitei lui Țoiu în SUA și primirea la Rubio. Și am spus, fii atent când faci vizite, că ăla o să te primească, nu? Că stai ca miloaga pe la uși. A zis, bine, e țară de-a noastră, le vindem grămezi de fiare vechi. Luăm miliarde de la ei. Facem o vizită și o primim câteva clipe să facă și ea o poză. Știi ce înseamnă vizită pentru poză la Casa Albă sau la Departamentul de Stat? Moarte. Pentru că e fără agendă, nu obții nimic și, ceea ce este și mai grav, este că s-ar putea să te izbească în mufă chiar după aia. Întâi îți dă un comunicat din care reiese că ești prost și că te-ai dus acolo doar pentru poză, și după aceea îți retrage trupele din România. Dar noi o să arătăm acum niște lucruri pe care nimeni nu poate să le arate în țara asta.
Cel mai mare dezastru diplomatic de după intrarea României în NATO, în 2004. S-a auzit, români? Asta ați obținut. Cel mai mare dezastru diplomatic, având în frunte pe cei mai mari care nu sunt proști din lumea asta. De la un punct încolo, mie mi-e milă de ăștia. Niște dosare îți dau în mână, da? Ori vii într-o conferință de presă și spui că tu, la momentul ăsta, ai trupe permanente americane pe teritoriul României. Cum e posibil așa ceva? Totuși, mă gândesc că Moșteanu știe să citească. Niște băieți fac niște dosare. Și gândirea mea este că nu sunt sabotați, dar au distrus în asemenea hal sistemul cu acest control absolut al serviciilor secrete asupra Ministerului de Externe și asupra Ministerului Apărării. Nu se pricep. Nu știu. Nu sunt în stare. Deci e un dezastru. Iar tu trebuie să gestionezi securitatea a câteva milioane de oameni.