Victor Ponta: „Școala românească se află în cel mai rău punct. PROBLEMELE din învățământ nu se rezolvă cu creșterea salariilor”

Publicat: 30 05. 2023, 07:40

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul premier consideră că problemele din școli nu se vor rezolva odată cu creșterea salariilor profesorilor, ci sunt multe lucruri care ar trebui modificate. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Nu poți să trăiești din cauza inflației, dar nu doar ei (nr – profesorii), ci orice om în această țară. România ar trebui să fie educată, dar nu este. Oamenii nu pot trăi decent cu 3-4.000 de lei și nu poți să le ceri asta. Pe de altă parte, hai să fim foarte realiști. Dacă le triplezi salariile, nu înseamnă că ai rezolvat probleme din școala românească. Programele sunt aberante. Sunt făcute de niște oameni care nu au copii. Creșterea salariilor este necesară, dar nu suficientă”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier spune că sunt multe lucruri care trebuie schimbate în sistemul de învățământ.

Victor Ponta: „Oamenii zic că le este rău. Școala românească se află în cel mai rău punct”

„După 9 ani de la România Educată, școală românească este în cel mai rău punct în care a fost vreodată. Este pentru prima dată când oamenii zic că le este rău, că mai mult li se ia decât li se dă. Acesta este sentimentul. Toată lumea este de acord că avem cea mai slabă calitate profesională a celor care ne conduc. S-a făcut o contra-selecție. Adică nu cumva să rămână cineva în politică, în leadership care să zică bă, alo, eu am studiile mele, am business-ul meu, am viața mea. Vin să fac politică pentru că sunt deștept și vreau să arăt. Contraselecția leadership-ului este incredibilă. Ai cea mai mare datorie din istorie, cea mai proastă școală, ai un sistem de sănătate unde este jale dacă nu ai bani să mergi la privat”, a încheiat Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”