VIDEO | Dan Dungaciu: „În interiorul Europei este o criză mare a politicului”

Publicat: 10 01. 2024, 22:33

This browser does not support the video element.

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Când a existat politică, Europa avea un anume tip de coerență, consideră acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Aproape nimeni nu mai face politică la nivel european. În momentul în care Uniunea Europeană avea o politică, una cu care, mă rog, nu am fost de acord, avea un tip de coerență. Marea problemă este că acum nimeni nu mai face politică. Sediul politicii este Consiliul. El dă viziunea politică a Uniunii Europenii. După pandemie, șeful Comisiei a căpătat tot mai multe puteri, inclusiv din cauza vidului sau lipsei de anvergură politică a politicienilor europeni. Consiliul, practic, s-a retras, iar Comisia devine, ca să zic așa, șefa Europei, inclusiv la nivel de viziune politică” a declarat Dan Dungaciu.

Conform acestuia, toată Europa se află în această criză a politicului.

„Politicienii nu mai spun nimic. Ai sentimentul că unii oameni sunt în poziții în care nu ar trebui să fie. Cine mai face politică la nivelul Uniunii Europene? Aproape nimeni. Ne place sau nu, Viktor Orban are o viziune politică. Nu suntem de acord cu ea, dar el gândește ceva politic. Cine mai vine cu o viziune? Macron se mai trezește și ne spune ceva, dar nu se întâmplă nimic și nu se poate întâmpla nimic. Nemții trebuie să împingă anumite inițiative franceze. Asta este Europa: o criză a politicului, care este majoră”, a mai spus analistul politic.

Dungaciu: „Uniunea Europeană nu poate să ne transmită un mesaj politic coerent”

„Toată lumea se uită la lumea asta euroatlantică și la lumea europeană ca fiind într-un război formal, ca să zic așa, cu Federația Rusă. Nu se mai uită la războiul dintre Ucraina și Federația Rusă ca la un război local între două, ci se uită la războiul dintre Occident și Federația Rusă.

Slăbiciunea politică a Europei este majoră. Acum, când Europa este un protectorat în termen de securitate americană, criza este mare și în Statele Unite. Alegerile din Statele Unite au ajuns să fie o schimbare de regim. Nu poți să planifici nimic, pentru că trebuie să vezi cine va fi viitorul președinte. Din această perspectivă, nici Uniunea Europeană nu poți să prevadă nimic. Europa este într-o criză majoră, se uită la America, se uită în jur, nu mai înțelege aproape nimic și nu reușește să furnizeze, de fapt, nicio viziune. Este o criză a politicului european care face într-un fel să pălească criza. Uniunea Europeană nu poate să ne transmită un mesaj politic coerent”, a mai spus Dan Dungaciu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”