VIDEO | Ion Cristoiu: „Cel mai important eveniment din 2023 – conflictul dintre Israel și Hamas”

Publicat: 20/12/2023, 14:30

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Rotația guvernamentală se află pe locul trei în topul evenimentelor din acest an, spune scriitorul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Întrebat care sunt, după părerea sa, evenimentele anului, Ion Cristoiu a spus: „pe primul loc este conflictul din Orientul Mijlociu, dintre Israel și Hamas. Pe al doilea loc este eșecul contra-ofensivei. De fapt, poate să fie și pe primul loc. Este vorba despre bătălia dintre Occident și Rusia. Locul trei este rotația guvernamentală.”

Scriitorul a vorbit și despre felul în care a fost anul 2023 pe el. „Nu am reușit deloc să mă organizez. Îmi cumpăr cutii pentru organizare. De regulă, mă apucă pe la 12 noaptea. Am 500 de DVD-uri și m-am gândit să mă apuc să fac ordine. Am făcut o jumătate de oră și m-am plictisit, iar acum sunt și mai haotice, că le-am luat de la locul lor. Cumpăr cărți și se adună în birou. Am zis că nu pot să le organizez pe toate odată. M-am gândit să mă ocup de câte 5 cărți, dar nu reușesc niciodată. Nu înțeleg de ce sunt așa de dezordonat”, a povestit Ion Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Ce se întâmplă dacă țineți pâinea la frigider, de fapt. Efectul la care nu v-ați...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
O furtună văzută din spațiu arată ca „o meduză uriașă”. Cum este explicat fenomenul rar?
×