A deschis un magazin de cosmetice pentru a-și putea întreține copiii. Succesul conceptului ei a transformat-o în multimilionară

Publicat: 07 03. 2015, 19:58

A deschis astfel primul ei magazin de cosmetice, numit „The Body Shop”, chiar în orașul său natal Littlehampton, din Marea Britanie. Șase luni mai târziu deschidea al doilea magazin. Se întâmpla în 1976. Succesul produselor ei a fost imediat. 

Așa a pus Anita Roddick bazele rețelei de magazine care a făcut-o multimilionară.

Pentru că nu aveau bani de foarte multe recipiente, Roddick a venit cu ideea ambalajelor care puteau fi reumplute de cliente. A început, totodată, să menționeze toate ingredientele produselor, cu lux de amănunte, pe etichete. Ambele idei s-au dovedit a fi un succes.

A luptat, totodată, împotriva testării produselor cosmetice pe animale, iar acest lucru i-a sporit și mai mult renumele.

În 2003, afacerea ei, extinsă deja la nivel internațional, cu 1.980 de magazine și peste 77 de milioane de clienți, a fost cumpărată de gigantul francez L’Oreal cu echivalentul actual al sumei de 980 de milioane de dolari.

Anita Roddick a devenit, de asemenea, cunoscută la nivel internațional grație numeroaselor activități de caritate în care s-a implicat. Ea a fost și decorată de Regina Elisabeta a II-a.

Sursă: YouTube

Femeia care a creat The Body Shop, magazin pe care îl găsim în multe centre comerciale din România, a fost diagnosticată cu hepatita C în 2004. Din cauza hepatitei, femeia s-a îmbolnăvit de ciroză, dar toate acestea nu au oprit-o să participe la numeroase campanii de conștientizare a pericolului heptatitei C și să vorbească în public despre experiența ei.

Anita Roddick a murit în anul 2007, în urma unei hemoragii craniene severe, și și-a dat întreaga avere, de 51 de milioane de lire sterline (echivalentul actual a 76,6 milioane de dolari), către caritate.