BNR menține la 4 miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin licitația repo

Publicat: 10 12. 2012, 12:10
Actualizat: 06 07. 2013, 16:05

BNR a menținut suma cu care împrumută băncile prin operațiunea repo la 4 miliarde lei, aceasta fiind a zecea săptămână consecutiv când limitează suma disponibilă.

Prin licitațiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.
Săptămâna trecută, 17 bănci au apelat la acest tip de împrumuturi, cererea instituțiilor fiind de peste șapte ori mai ridicată, de 29,45 miliarde lei, aproape de recordul înregistrat în urmă cu trei săptămâni.

Când suma de la licitația repo este limitată, banii sunt acordați pro-rata, în funcție de un indice rezultat în urma împărțirii sumelor subscrise și a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, atunci când BNR anunță un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

BNR a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitațiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piața interbancară peste 4,59 lei/euro și se îndrepta spre maximele istorice. Din luna septembrie și până pe 8 octombrie BNR a împrumutat băncile cu toate sumele solicitate.

Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitațiilor repo săptămânale au variat între 6 miliarde lei și 4 miliarde lei, de la reluarea plafonării.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în luna octombrie că limitarea licitațiilor repo derulate de banca centrală este o metodă mai rapidă și mai eficace de acțiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb.
Efecte negative al acestor plafonări sunt, însă, creșterea randamentelor la titlurile de stat emise de Finanțe, precum și dobânzi mai ridicate practicate de bănci.

O parte din banii împrumutați luni de la BNR ar putea fi utilizați de bănci pentru cumpărarea de titluri de stat la licitația programată de Ministerul Finanțelor Publice. Finanțele vor să vândă, luni, certificate de trezorerie în valoare de 500 milioane lei.