BRD a încheiat un acord cu Fondul European de Investiții prin care vor acorda finanțări de 180 milioane de lei pentru IMM

Publicat: 28 10. 2019, 13:19

Creditele acordate în cadrul acestui program beneficiază de garanție FEI în proporție de 60% din valoare și pot fi folosite pentru finanțarea activității curente pe termen mediu (credite revolving și non-revolving) pentru asigurarea capitalului de lucru atât pentru activități noi, cât și pentru activități existente, precum și pentru finanțarea investițiilor pe termen lung (credite non-revolving).

Valoarea totală a facilităților acordate unui IMM în cadrul Programului Inițiativa pentru IMM-uri , calculate la nivel de grup, este de 22.700.000 lei, cu respectarea pragului maxim permis privind ajutorul de minimis (maximum 200.000 euro, în echivalent lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfășoară activitate în domeniul transportului rutier, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi). Excepție fac creditele care îndeplinesc criteriile specifice Programului Orizont 2020, pentru care valoarea cumulată a creditelor nu va depăși echivalentul în lei a 7.500.000 euro. Nivelurile marjelor variază între 2,35 și 5,4 pp peste Robor 3M, în funcție de profilul solicitantului și destinația creditului.

De la lansarea instrumentului financiar și până în prezent, BRD Groupe Société Générale a finanțat, cu o valoare cumulată a creditelor de aproximativ 60 de milioane de lei, peste 200 de IMM-uri care activează în diferite domenii de activitate precum comerț, producție, transporturi, servicii medicale, de arhitectură, producții cinematografice, etc.

Tranzacțiile beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin programul Inițiativa pentru IMM-uri, finanțat de Uniunea Europeană, prin FEDR și Horizon 2020, și de către Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Investiții.