Cât costă în medie un salariat și care sunt domeniile plătite cel mai bine

Publicat: 26 09. 2016, 11:14
Actualizat: 26 03. 2019, 03:06

Valori peste media pe economie au fost înregistrate în industria extractivă, respectiv intermedieri financiare și asigurări (de 2,2 ori), informații și comunicații (+96,5%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+71,7%), activități profesionale, științifice și tehnice (+45,8%), administrație publică (+26,5%).

Cele mai importante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activitățile de hoteluri și restaurante (-42,8%), alte activități de servicii (-30,6%), agricultură, silvicultură și pescuit (-25,5%), activități de spectacole, culturale și recreative (-25,0%), construcții (-23,6%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-23,3%).

Anul trecut, salariul mediu net a crescut cu 9,5% (162 lei), la 1859 lei pe lună, în condițiile unui brut de 2555 lei, cu 9,8% (+227 lei) mai mare decât cel din anul 2014.

Numărul mediu al salariaților s-a cifrat la 4,61 milioane persoane, în creștere cu 103.700 persoane comparativ cu anul precedent. Efectivul salariaților la 31 decembrie 2015 era de 5,04 milioane persoane, mai mare cu 140.500 persoane față de sfârșitul anului precedent.

Cele mai mari câștiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia națională, s-au realizat în intermedieri financiare și asigurări (de 2,2 ori), informații și comunicații (de aproape 2,1 ori), industria extractivă cu 85,8%, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 65,5%, administrație publică cu 55,6%, activități profesionale, științifice și tehnice cu 47,8%.

La polul opus, cele mai mici salarii, sub media pe economie, au fost în hoteluri și restaurante (-41,9%), alte activități de servicii (-30,2%), agricultură, silvicultură și pescuit (-26,3%), activități de spectacole, culturale și recreative (-25,5%), construcții (-23,5%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport(-23,2%), tranzacții imobiliare (-18,5%), distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (-15,3%), comerț (-14,6%), sănătate și asistență socială (-10,9%), industria prelucrătoare (-8,3%).

În anul 2015, indicele câștigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum al populației) a fost de 144,6% față de anul 1990, mai mare cu 13,4 puncte procentuale față de anul precedent, respectiv cu 14,3 puncte procentuale față de anul 2008.

Femeile au câștigat în medie cu circa 7% mai puțin decât bărbații, cu un câștig salarial mediu lunar brut de 2453 lei (față de 2646 lei al bărbaților) și net de 1783 lei (față de 1928 lei al bărbaților).

Bărbaților le revin câștiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităților economice, cele mai mari diferențe (peste 25%) regăsindu-se în intermedieri financiare și asigurări (41,4%), alte activități de servicii (28,6%) și industria prelucrătoare (25,0%).

Din punct de vedere teritorial, salariul mediu net s-a situat sub media pe economie în 37 dintre județe. Cel mai scăzut nivel, respectiv de 1359 lei, s-a înregistrat în județul Neamț, cu 26,9% mai puțin decât media pe economie. La polul opus s-a situat câștigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul București (2696 lei), cu 45% peste media pe economie.

Numărul mediu al salariaților a fost anul trecut de 4,6 milioane persoane, 53% fiind bărbați. Repartizarea salariaților pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terțiar, ponderea acestora reprezentând 60,9% în anul 2015. În sectorul secundar (industrie și construcții) lucrau 36,6% dintre salariați, iar în cel primar numai 2,5%.

Efectivul salariaților la sfârșitul anului 2015 a fost de 5041,2 mii persoane. Comparativ cu sfârșitul anului 2014, efectivul salariaților a înregistrat o creștere cu 140,5 mii persoane.

În profil regional, efectivul salariaților a înregistrat creșteri în toate regiunile față de sfârșitul anului 2014. Regiunile cu cele mai mari creșteri ale efectivului de salariați au fost București-Ilfov (+33,8 mii persoane), Nord-Vest ( plus 26,2 mii persoane), Nord-Est (plus 17,9 mii persoane) și Centru (+17,5 mii persoane). În regiunea București-Ilfov se concentrează puțin peste 21% din salariații din economie.

La sfârșitul anului 2015, efectivul salariaților din societățile cu capital privat a fost majoritar (75,1%) și a înregistrat o creștere cu 4,2% comparativ cu anul precedent.

Distribuția salariaților după forma juridică a întreprinderilor în care lucrează arată că cei angajați în societățile comerciale au reprezentat 78,7% din efectivul total de salariați, în creștere cu 3,7% față de anul precedent.