Cât costă mierea de rapiță și de salcâm

Publicat: 05 06. 2015, 18:49

Mierea de rapiță se vinde în acest an cu prețuri între 15-35 de lei kilogramul, iar mierea de salcâm cu 20-40 de lei kilogramul, în funcție de zonă, potrivit apicultorilor contactați de agrointel.ro.

„Am în jur de 70 de stupi și am avut un an foarte bun pentru producția de miere la rapiță și salcâm. Comparativ cu anul trecut care a fost extrem de ploios, 2015 a fost foarte bun pentru albine. Nu a fost nici foarte cald, nici foarte frig, a fost numai bine pentru ca albinele să poată ieși la cules la rapiță și salcâm. Cel puțin la salcâm a fost extraordinar”, a declarat pentru Agrointeligența un apicultor din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.

El spune că la Drobeta Turnu Severin un kilogram de miere de rapiță se vinde engros la un preț de 15 lei, iar cea de salcâm cu 20 lei. Pentru cei care cumpără doar pentru consumul propriu, prețul este de 20 de lei kilogramul de rapiță și 25 lei la salcâm.

„Prețurile de la noi din zonă depind de producător și de cantitatea pe care cumpărătorul o solicită. Astfel, pentru consumul familial, prețul la mierea de rapiță pleacă de la 30-35 lei, iar cea de salcâm de la 35-40 lei kilogramul, în timp ce dacă vorbim de vânzarea engros, prețul la mierea de rapiță este de 15-20 lei, iar la salcâm 20-25 lei”, a spus Adriana Ninu, apicultor din Roșiorii de Vede, județul Teleorman.