Câți bani economisesc românii lunar

Publicat: 06 11. 2013, 12:11
Actualizat: 29 07. 2014, 18:51

Persoanele care economisesc în România au pus deoparte, în medie, 40 de euro lunar în ultimele 12 luni, față de 181 euro în Austria sau 90 de euro în Slovacia, iar doi din cinci români preferă să economisească fără să utilizeze produse din sectorul financiar, potrivit unui raport al Erste Group.

Românii sunt pe primul loc în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește importanța acordată de populație economisirii, notează Erste.

Astfel, 84% dintre români consideră că economisirea este importantă, față de o medie de 77% la nivelul statelor din Europa Centrală și de Est, reiese dintr-un sondaj realizat de IMAS International pentru Erste Group.

La polul opus, economisirea este importantă pentru 65% dintre cehi, 71% dintre slovaci și 72% dintre austrieci.

Dintre statele din Europa Centrală și de Est, doar Austria, Slovacia și România au înregistrat o majorare a sumei economisite lunar de populație în ultimele 12 luni.

Doar 19% dintre români sunt satisfăcuți de suma pe care reușesc să o pună deoparte lunar, iar aproape două treimi dintre persoanele care economisesc în România vor să mențină sau să majoreze în următorii cinci ani sumele acumulate.

Totodată, gradul de penetrare a produselor de economisire disponibile în sectorul financiar este încă redus în România, relevă studiul Erste.

Astfel, doar 20% dintre români folosesc în acest sens o asigurare de viață, față de jumătate dintre cehi și slovaci.

Totodată, trei sferturi dintre români nu utilizează deloc servicii de internet banking, procentaj depășit doar în Serbia (86%). Cehii și slovacii sunt cei mai avizi utilizatori din regiune ai serviciilor bancare online, doar 36%, respectiv 37% dintre aceștia afirmând că nu folosesc internet banking. În Austria și Ungaria, aproximativ jumătate din populație nu utilizează online banking.

Ungurii sunt cel mai bine informați din regiune cu privire la dobânzile la carnetele sau conturile de economii și își compară ratele cel puțin odată pe an, în timp ce aproximativ o treime dintre austrieci nu știu valoarea dobânzii pe care o primesc la carnetele de economii, notează Erste.

Barometrul Erste Group privind economisirea 2013 realizat de IMAS International pentru Erste Group analizează comportamentul, atitudinile, motivele și îngrijorările oamenilor privind economisirea și a fost realizat prin interviuri telefonice cu 500 de respondenți din fiecare țară, cu vârsta peste 15 ani, în Austria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Serbia și Slovacia, în septembrie 2013.

Erste Group deține BCR, cea mai mare bancă din România după active.

Vlad Popescu, vlad.popescu@mediafax.ro