Ce evoluție a avut bursa de la Atena, după ce a fost închisă cinci săptămâni. Băncile au urmat același trend

Publicat: 03 08. 2015, 11:25
Actualizat: 06 02. 2016, 14:51

This browser does not support the video element.

Acțiunile celei mai mari bănci din Grecia, National Bank of Greece (NBG), au scăzut cu 30%, maximul permis pe parcursul unei zile, potrivit Reuters. Tot cu maximul de 30% au scăzut și celelalte mari bănci elene, Piraeus Bank, Eurobank și Alpha Bahnk.

Toate cele patru bănci sunt prezente și în România. NBG deține Banca Românească, iar Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank și Alpha Bank sunt prezente sub brand propriu.

Anterior, piața de capital elenă a fost deschisă cel mai recent pe 26 iunie.

Traderii locali vor putea cumpăra acțiuni, obligațiuni, instrumente derivate și warrant-uri în anumite condiții, potrivit Ministerului de Finanțe, citat de Bloomberg. Investitorii nju se vor confrunta cu restricții, dacă au fost activi pe aceste piețe înainte să fie închise în luna iunie.

Reluarea tranzacțiilor pe piața de capital de la Atena are loc în timp ce premierul elen Alexis Tsipras negociază condiții care vor fi atașate unui pachet de ajutor financiar de 86 de miliarde de euro din partea țărilor din zona euro. Statul elen trebuie să ajungă la un acord cu creditorii înainte de data de 20 august, când are de făcut plăți pentru obligațiuni deținute de Banca Centrală Europeană.

Grecia a impus măsuri de control al capitalului pe 28 iunie și a închis băncile și piețele financiare, după ce Tsipras a oprit negocierile cu creditorii pentru a organiza un referendum asupra măsurilor de austeritate cerute de aceștia.

Ulterior, premierul elen a acceptat să implementeze cererile acestora, în schimbul unui nou pachet financiar.