Ce s-a întâmplat miercuri cu francul elvețian. UPDATE

Publicat: 28 01. 2015, 13:19

UPDATE 13.13 Cursul pentru francul elvețian anunțat de BNR a scăzut miercuri cu 1,4 %, la 4,3632 lei, consemnând a treia zi de depreciere după maximul istoric de 4,5817 lei atins vineri, în timp ce dolarul a coborât cu aproape 4 bani, la 3,9258 lei, iar euro a scăzut cu 1,24 bani, la 4,4585 lei.


În jurul orei 10:00, euro se tranzacționa în piața interbancară internă la 4,4625 – 4,4640 lei/euro, față de 4,4690 lei în tranzacțiile perfectate între bănci pe finalul ședinței de marți.

Francul elvețian a continuat să se deprecieze pe piețele externe marți noaptea și a coborât la 0,9727 euro, după ce aproape de închiderea ședinței de tranzacționare din piața interbancară locală se afla la 0,9829 euro.

Cotațiile franc/euro și euro/leu indică un curs de 4,3416 lei pentru un franc elvețian, sub referința anunțată marți de Banca Națională a României (BNR).

Dolarul s-a întărit pe piețele externe în raport cu euro, iar în jurul orei 10:00 era cotat la 0,8817 euro. Cotația indică un curs, calculat prin corespondență, de 3,9355 lei/dolar.

Volumele din piața interbancară locală au fost reduse în prima oră, la jumătate față de media pentru acest interval al zilei. Tranzacțiile au avut loc între un minim de 4,4630 lei/euro și un maxim de 4,4667 lei/euro.

În regiune, forintul și zlotul s-au apreciat cu 0,2% în raport cu euro.

Cursul pentru franc anunțat de BNR a scăzut marți cu 1,3%, la 4,4269 lei, și s-a îndepărtat astfel pentru a doua ședință consecutiv de maximul istoric de 4,5817 lei atins vineri, în timp ce referința pentru euro a coborât cu 0,91 bani, la 4,4709 lei, iar cea pentru dolar cu 2,44 bani, la 3,9644 lei.

Paritatea pentru franc a scăzut cu 5,71 bani, de la 4,484 lei luni la 4,4269 lei, în urma deprecierii monedei elvețiene pe piețele externe în partea a doua a zilei de luni, dar și a unei ușoare întăriri a monedei naționale în fața euro. Francul a înregistrat vineri maximul istoric, la 4,5817 lei, după mai multe ședințe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveției.

Aproape de anunțarea cursului de către BNR, la ora 13:00, francul era cotat pe piețele internaționale la 0,9892 euro, în apreciere cu 0,4% față de ultimele tranzacții perfectate luni, dar sub nivelul de 0,993 euro/franc consemnat luni la închiderea pieței locale.

Pentru dolar, banca centrală a anunțat un curs de 3,9644 lei, în scădere cu 2,44 bani (0,61%) de la 3,9888 lei luni.

Referința pentru euro a coborât cu 0,91 bani, de la 4,48 lei luni la 4,4709 lei, minimul începând din 24 decembrie, când paritatea s-a situat la 4,4702 lei. Cursul record pentru euro a fost atins în urmă cu aproape doi ani și jumătate, moneda europeană fiind cotată atunci la 4,6481 lei/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.