CFR vrea să facă rost de bani. Decizia luată de conducere

Publicat: 17 07. 2014, 22:19
Actualizat: 28 09. 2018, 03:25

Licitațiile sunt programate pentru 22 iulie 2014, la sediile celor 8 regionale de cale ferată, și vizează vânzarea 1.072 de spații cu o suprafață totală de 42.060 mp și terenuri totalizând 347.358 mp, către agenți economici care doresc să-și extindă activitățile comerciale, administrative sau de prestări servicii la nivel local, regional sau național.

„Spațiile comerciale sunt situate în gări, sau în proximitatea acestora, și pot fi închiriate și de micii întreprinzători care analizează intrarea și dezvoltarea unei activități comerciale pe piața locală (…). Dezvoltatorii și reprezentanții marilor branduri care doresc să intre și pe piața de retailer locală sunt așteptați să participe la cele 8 licitații, marți 22 iulie, începând cu ora 9:00 (…)”, se arată într-un comunicat al CFR.

Reprezentanții CFR menționează că gările „modernizate la standarde europene” asigură agenților economici condițiile optime pentru a-și adapta ofertele de produse și serivicii la cerințele celor aproximativ 60 de milioane de călători, care tranzitează anual stațiile de cale ferată.

„Prin această abordare pe piața imobiliară, dorim ca activitățile comerciale din stațiile de cale ferată, să îmbine perfect calitatea produselor cu serviciile oferite celor aproximativ 60 de milioane de călători, în contextul în care prin modernizarea gărilor s-a redimensionat și îmbunătățit aria comercială a companiei. Valorizarea spațiilor și terenurilor deținute de companie este parte a unui proces complex de creștere a eficienței economice, dar și de a optimiza fluxul de numerar, necesar pentru a asigura condiții și servicii de calitate în gări”, a declarat Macarie Moldovan, director general al CFR SA.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, administrează infrastructura feroviară publică.