Chițoiu: PNL susține reducerea cotelor de contribuție socială cu 3%

Publicat: 29 08. 2013, 23:30
Actualizat: 28 07. 2014, 22:34

Vicepremierul Daniel Chițoiu a anunțat, joi, după ședința BPN al PNL, că a primit mandatul acestui for pentru trei măsuri de politică fiscal-bugetară care să fie susținute la elaborarea bugetului pe 2014, prima dintre acestea fiind reducerea cotelor de contribuție socială cu 3%.

Potrivit lui Chițoiu, construcția bugetară pe anul 2014 nu permite o reducere mai mare de 3% a contribuțiilor sociale.

În prezent, contribuțiile pentru pensie (CAS) sunt de 20,8% din salariul brut la angajator și de 10,5% la angajat.

O a doua măsură de politică fiscal-bugetară avută în vedere de PNL vizează revizuirea sistemului de redevențe. Daniel Chițoiu a menționat că România este pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce privește nivelul redevențelor, colectarea situându-se în jurul a 4%, față de media UE, de 8%. „Nu neapărat trebuie să majorăm în mod substanțial nivelul acestora. Va fi un studiu comparativ la nivel global”, a arătat el.

O altă măsură menționată de Chițoiu se referă la alocarea cu prioritate în bugetul pe 2014 a resurselor în domeniul infrastructurii.

Daniel Chițoiu a precizat că reducerea CAS ar presupune în primă instanță o influență negativă asupra bugetului de stat, dar se mizează pe o reducere a evaziunii fiscale și o conformare a contribuabililor.

Ministrul de Finanțe a precizat că liberalii speră să fie obținut același efect precum cel de la introducerea cotei unice. „Noi sperăm ca prin reducerea evaziunii și fraudei fiscale, prin scoaterea din zona gri și din zona neagră a locurilor de muncă, a impozitării, să avem un gol de venituri la bugetul total consolidat mai mic în anul 2014, urmând ca din 2015 să avem venituri colectate mai mari. Acest gol de venituri în anul 2014 se acoperă din creșterea redevențelor și din îmbunătățirea colectării veniturilor ca urmare a reorganizării ANAF”, a menționat Chițoiu. El a mai spus că impactul asupra bugetului de stat din punct de vedere matematic s-ar ridica la 3,3 miliarde de lei.