CNADNR alocă 34.000 euro pentru un contract de expertiză pentru lotul 3 de autostradă Orăștie-Sibiu

Publicat: 28 12. 2013, 08:55
Actualizat: 29 07. 2014, 17:31

CNADNR a anunțat organizarea unei proceduri de achiziție directă pentru un contract de expertiză pentru lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu (22,1 km). 

Contractul are o valoare estimată la echivalentul a 33.688 euro, cu TVA inclus și are două luni durată. 

Ofertanții au avut la dispoziție trei zile pentru a depune oferte, data limită fiind 19 decembrie.

„Obiectivul contractului constă în realizarea unei expertize de specialitate în domeniul achizițiilor publice asupra aspectelor și circumstanțelor ce privesc adoptarea și implementarea din punct de vedere contractual, dar și al legislației privind achizițiile publice a soluțiilor tehnice revizuite în zonele cu instabilitate ridicată a versanților cuprinse între km 57+460 – km 62+180 și km 63+520 – km 64+850 în cadrul contractului „Proiectare și executie Autostrada Orăștie – Sibiu, Lot 3: km 43+855 – km 65+965″”, se arată în anunțul CNADNR.

Amintim că lotul 3 al autostrăzii Orăștie -Sibiu, al cărui constructor este Impregilo, va fi dat în folosință abia în toamna anului viitor, din cauza unor probleme legate de alunecări de teren.

Proiectul inițial arată că lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu va cuprinde construcția unui viaduct cu o lungime de aproape un kilometru, având o înălțime de 80 de metri,acesta fiind cel mai mare viaduct din România. Contractul are o valoarea aproximativă de 144 de milioane euro, 85% dintre fonduri fiind asigurate de Comisie Europeană, iar restul cofinanțarea de la bugetul de stat.

Din cauza alunecărilor, CNADNR a decis construirea pe acest tronson a unui tunel de 250 de metri.

La începutul lunii decembrie, aflat pe șantierul autostrăzii Orăștie -Sibiu, premierul Ponta a fost informat că pe lotul 3 nu lucra nimeni. „Vreau să merg acolo, să văd dacă lucrează cineva la alunecare. (…) Li s-a spus că venim să vedem și nu era nimeni? Foarte bine, atunci vor avea o surpriză neplăcută”, a spus atunci premierul.

Loturile 1,2 și 4 ale autostrăzii Orăștie-Sibiu au fost inaugurate joi de premierul Victor Ponta și ministrul delegat Dan Șova.