Dosarul „Motorina”. Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, achitat definitiv, după ce în primă instanță primise cinci ani de închisoare

Publicat: 15 04. 2019, 12:16

În acest dosar, fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) era acuzat de complicitate la evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat. În primă instanță, Sorin Blejnar fusese condamnat de magistrații Curții de Apel București la 5 ani de închisoare.

În același dosar, afaceristul Radu Nemeș a fost condamnat definitiv la 7 ani și 6 luni de închisoare, iar soția sa, Diana Nemeș, a fost achitată. În primă instanță, Radu Nemeș primise o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), iar soția sa fusese condamnată la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Viorel Comăniță, director la Autoritatea Națională a Vămilor (ANV) la data faptelor, și care a primit în primă instanță o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Măsura achitării a fost luată și pentru Florin Dan Secăreanu, ofițer de poliție în cadrul MAI – Direcția Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) la data faptelor, el primind în primă instanță 5 ani de închisoare.

În aceeași cauză, omul de afaceri Andrei Florin Jugănaru, administrator al SC Crivas Logistic SRL București și al SC Rad Trans Concept SRL București, a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 5 ani și 6 luni, pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat. Tot la 5 ani și 6 luni a fost condamnat și Dumitru Emilian Preda, pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat.

Instanța a dispus și confiscarea sumei de peste 13.200.000 dolari de la Radu Nemeș.

Decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) este definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2011 – 2012, Radu și Diana Nemeș, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Florin Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Ioan Moldovan și Pavel Dumitru Ghișe au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente unor tranzacții cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparența unor produse petroliere inferioare.

Grupul ar fi fost sprijinit, în diferite modalități, de Sorin Blejnar, fost șef ANAF, de fostul său șef de cabinet Codruț Alexandru Marta, de Viorel Comăniță și de Florin Secăreanu, care reprezentau „palierul de protecție”, precum și de Mariana Vrînceanu, Nicolae Belba, Lucian Ionescu, „care se aflau în subordinea celorlalți membri și executau dispozițiile acestora, cunoscând scopul urmărit”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Anchetatorii susțin că Radu și Diana Nemeș, George Guliu și SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităților reale pe care le desfășura societatea, au înregistrat în contabilitate și în declarațiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziții de țiței și au omis înregistrarea operațiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 lei (aproximativ 56 milioane euro).