Euro, la un nou MAXIM istoric

Publicat: 29 12. 2017, 13:45

Ședința de tranzacționare debutase, vineri dimineața, la un curs de 4,6529 lei/euro, iar în jurul orei 10.00 a depășit pragul de 4,66 lei, apoi și-a continuat ascensiunea și la ora 12.30 a atins maximul zilei – 4,6628 lei/euro. După care a început să coboare și la ora 13.00 (momentul afișării cotației oficiale, de către BNR) a ajuns la 4,6597 lei/euro, iar la ora scrierii acestei știri cursul se menține pe palierul 4,6590 lei/euro.

Atât analiștii financiari, cât și oficialii băncii centrale au avertizat că leul are tendințe de depreciere pe fondul dezechilibrării balanței comerciale (importuri/exporturi) și al creșterii deficitului de cont curent. Pe lângă acest factor, instabilitatea politică și măsurile pe care mediul de afaceri le consideră ostile pot influența moneda națională, în sensul deprecierii.