FABRICA DE IDEI. Remus Pricopie: În toamnă avem un răspuns privind direcționarea a 2% din impozit către școli. Planurile ministrului pentru legalizarea fondului clasei

Publicat: 29 06. 2013, 19:55
Actualizat: 21 03. 2019, 09:31

Românii ar putea să-și direcționeze 2% din impozitul pe venit unei instituții de învățământ începând din această toamnă, când ar putea fi legalizat și „fondul clasei”, acesta urmând să fie opțional, a precizat miercuri seara ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, la o dezbatere gândul pe tema creării de oportunități pentru tineri.

„Am discutat despre posibilitatea legalizării fondului clasei. Pot fi și alți actori, în afară de părinți, dispuși să dea anumite sume, de exemplu acel 2% din impozit. În momentul de față, conform legislației, nu poți să dai acei bani către școală pentru că este o instituție publică. Sper ca în toamnă să avem un răspuns astfel încât acei 2% să poată fi direcționați și către școli”, a spus Pricopie la dezbaterea organizată de gândul alături de Microsoft România, Techsoup și Biblionet și transmisă pe Gândul LIVE.

Remus Pricopie a adus în discuție legalizarea fondului clasei și direcționarea banilor din impozit către instituțiile de învățământ la emisiunea „După 20 de ani”, de la jumătatea lunii mai.

„Consider că este absolut OK ca un părinte, dacă vrea, să contribuie cu o anumită sumă la școală să o poată face într-un mod legal și să o facă într-un cont al școlii. În momentul de față, conturile școlii sunt de fapt la primărie. Prin urmare, acea contribuție de 2% din impozitul pe venit nu poate fi donată la școală. Am discutat cu Asociația Părinților și cu specialiștii de la Ministerul Finanțelor și încercăm să identificăm un mecanism prin care în  fiecare școală în parte să existe un cont special, un cont transparent prin care părinții, profesorii sau cei care contribuie la acest cont să poată să obțină informații despre bani”, a precizat atunci ministrul.

Miercuri seara, la Gândul LIVE, a avut loc o dezbatere specială care a închis campania FABRICA DE IDEI, în cadrul căreia v-am prezent cinci povești de succes ale unor studenți români care, cu puțin ajutor, au reușit să dezvolte aplicații și platforme ce ar putea schimba viața unor oameni.

Mai jos puteți citi poveștile din cadrul campanie susținute de Microsoft România.