Fed: Ce pierderi ar avea băncile americane în caz de recesiune severă

Publicat: 21 03. 2014, 12:32
Actualizat: 21 02. 2019, 23:14

Simularea derulată de banaca centrală americană a luat în calcul creșterea puternică a ratei șomajului, la 11,25%, prăbușirea cu 50% a cotației acțiunilor pe bursă, precum și declinul cu 25% al prețurilor pe piața imobiliară, potrivit MarketWatch.

O recesiune mai puțin severă ar cauza celor 30 de bănci pierderi de 355 miliarde de dolari, a avertizat Fed.

„Cele mai mari bănci din SUA sunt, pe ansamblu, poziționate mai bine decât în urmă cu cinci ani ca în cazul unei înrăutățiri extrem de severe a situației economice să continue să împrumute populației și companiilor și să-și respecte angajamentele financiare. Aceast rezultat reflectă îmbunătățirea substanțială și continuă a ratelor de capital după criza financiară”, se arată într-un comunicat al Fed.

Rata de adecvare a capitalului ar coborî pentru cele 30 de bănci de la 11,5% în trimestrul al treilea al anului trecut la 7,6%, comparativ cu nivelul de 5,5% evaluat de Fed la începutul anului 2009.

În cazul recesiunii mai puțin dure, rata capitalului de rang întâi s-ar situa la 9,7%.

Singura instituție de credit care nu a îndeplinit criteriile Fed este Zions Bancorporation. În cazul unei recesiuni severe, rata de adecvare a capitalului Zions ar coborî la 3,5%, sub pragul minim de 5% stabilit de Fed. Banca a anunțat că va depune la Fed un nou plan pentru atragerea de capital, după ce a înregistrat o pierdere semnificativă din tranzacții cu instrumente financiare complexe.