Financial Times a fost vândut pentru un miliard de euro. Cine este noul proprietar

Publicat: 24 07. 2015, 09:57

Grupul Pearson, care a devenit liderul mondial în domeniul publicațiilor educaționale, consideră că a sosit momentul să își concentreze întreaga atenție asupra strategiei sale educaționale și să nu mai vizeze sectorul mass-media, conform unei surse citate anterior de Reuters.

Informații publicate anterior de alte agenții de știri sugerau faptul că FT ar putea fi vândut cu 1 miliard de lire sterline (1,4 miliarde de euro), însă mai mulți analiști economici au spus că aceste estimări erau mult prea optimiste. Printre potențialii cumpărători enumerați de acele companii de știri se aflau Bloomberg, grupul editorial german Axel Springer și grupul ThomsonReuters.

Valoarea reală a tranzacției a fost de 844 de milioane de lire sterline.

Cu o vechime de 171 de ani, Pearson deține și un număr mare de acțiuni în grupul Penguin Random House.

Vânzarea Financial Times, o publicație specializată în informații economice, a fost subiectul multor speculații, după ce grupul Pearson s-a orientat tot mai mult în ultima vreme spre furnizarea de servicii educaționale în America de Nord și pe piețele emergente. Grupul britanic a spus, însă, de mai multe ori că își păstrează angajamentul față de ziarul Financial Times, având în vedere brandul puternic reprezentat de această publicație, scrie Ziarul Financiar.