Pensia minimă s-ar putea dubla. Marius Budăi: „O pensie decentă ar trebui să fie de 2.500 de lei”

Publicat: 02 05. 2022, 11:07
Actualizat: 02 05. 2022, 11:09
Ministrul Muncii, Marius Budăi / Foto - Facebook

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că pensia minimă ar trebui să ajungă la aproape 2.500 de lei, acest lucru însemnând o creştere de 2,5 ori faţă de valoarea actuală.

Până atunci, sigur că ne gândim ce mai putem să facem până la sfârşit de an pentru că inflaţia în Europa şi în lume are un avans considerabil”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la România TV.

Acest lucru ar însemna că pensia minimă ar trebui să ajungă la aproape 2.500 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 2,5 ori faţă de valoarea actuală.

Marius Budăi: „Căutăm soluţii pentru a putea majora pensiile din acest an”

„Căutăm soluţii pentru a putea majora din acest an. Nu vreau să dau nicio speranţă pe care ulterior Guvernul nu o poate îndeplini.

Pensiile au fost majorate anul acesta cu 10% şi cele minime cu 25%. Nu este suficient. Suntem conştienţi că nu este suficient. Nici nu le lăudăm cu faptul că le-am majorat.

Suntem conştienţi că necesităţile sunt mari şi că problemele în acestă perioadă sunt mult accentuate faţă de cum erau înainte de aparţia acestor crize, vorbim de criza pandemică, de criza preţurilor la energie, la alimente şi iată acum a mai venit şi acest război nedrept şi ne îndreptăm spre o altă criză”, a precizat ministrul Muncii.

Punctul de pensie, în 2021, a rămas la 1.442 de lei, dar a crescut la 1.586 de lei în ianuarie 2022,  a precizat secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu.

„Din 2017 și până astăzi pensiile au crescut în jur de 50%. În februarie 2017 pensia minimă era undeva la 350 sau 400 de lei. Acum este 1.000 lei. Punctul de pensie era 871 lei, acum este 1.500 lei. În ultimii 5 ani iată că avem niște creșteri. Analizăm împreună cu ministerul de Finanțe o nouă posibilitate de creștere a pensiilor și salariilor.

Încă nu s-a terminat trimestrul I să vedem ce cheltuieli a avut statul, care este deficitul și în funcție de asta să vedem ce bani avem pentru a-i redirecționa către pensii și salarii. Criza energetică ne-a dat calculele peste cap, 15 miliarde din banii statului se duc pe compensare și plafonare la energie. Fără această criză ei se puteau investi în salarii și pensii”, explică secretarul de stat Cristian Vasilcoiu.