Finanțele au lansat miercuri o emisiune de euroobligațiuni pe 7 ani pe piețele externe

Publicat: 31 10. 2012, 13:24
Actualizat: 21 03. 2019, 15:46

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat miercuri pe piețele externe o emisiune de obligațiuni denominate în euro cu maturitatea la șapte ani, potrivit unor surse bancare.

Contactați de agenția Mediafax, reprezentanții Ministerului Finanțlor nu au confirmat informațiile.

Potrivit surselor citate, aranjorii sunt mandatați să contracteze între 500 milioane de euro și 1,5 miliarde de euro, în funcție de randamentul obținut.
Finanțele vizează un preț de 3,75 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referință al pieței, iar dacă costul se va situa sub acest nivel ar putea atrage suma maximă din intervalul menționat.

Indicatorul midswap este în prezent la 1,36%.

Guvernul a mandatat recent Ministerul Finanțelor să lanseze o nouă emisiune de euroobligațiuni pe piețele externe de capital, în sumă de minimum 500 milioane euro și maximum 1,5 miliarde euro, valoare care va fi stabilită în funcție de condițiile de piață.

Guvernul apreciază că finanțele publice vor fi protejate astfel de eventualele șocuri externe ce ar putea determina creșterea dobânzilor pe piața internă.
La începutul lunii noiembrie va ajunge la maturitate o emisiune de obligațiuni denominate în valută de 793,8 milioane euro.

Cea mai recentă operațiune derulată de România pe piețele externe a avut loc la începutul lunii septembrie, când Finanțele au atras 750 milioane de euro prin redeschiderea emisiunii de obligațiuni denominate în euro cu maturitatea în iunie 2018, titlurile având un randament de 5,15 %.

Ministerul Finanțelor a împrumutat în acest an 46,6 miliarde lei din piața locală. La această sumă se adaugă suma de 421,5 milioane de euro atrasă în octombrie, cele 750 milioane euro împrumutate la începutul lunii septembrie de pe piețele externe și 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piața SUA.