Fostul premier britanic, Gordon Brown, AVERTIZEAZĂ asupra unui DEZASTRU global: Ne îndreptăm ca SOMNAMBULII spre o viitoare CRIZĂ

Publicat: 13 09. 2018, 22:13
Actualizat: 19 11. 2018, 12:52

Gordon Brown era premierul Marii Britanii când prăbușirea uneia dintre cele mai mari bănci americane de investiții, Lehman Brothers, a declanșat cea mai mare criză economică de la Războaiele Mondiale și până în prezent.

„Ne îndreptăm ca somnambulii spre o viitoare criză”, a declarat Brown pentru The Guardian. „Ne vom trezi brusc și vom realiza pericolele, însă trăim într-o lume fără lideri”.

Brown susține că economia globală a eșuat în încercarea de a implementa un sistem de urgență și un mod de a monitoriza fluxurile de capital, încât este încă imposibil de urmărit traiectoria tuturor împrumuturilor din lume și condițiile acestora.

„Am rezolvat lucrurile mici, dar nu ne-am ocupat de problemele adevărate”, afirmă Brown, care a fost premierul Marii Britanii în perioada 2007 – 2010.

Brown spune că acțiunile luate împotriva fărădelegilor financiare nu sunt suficiente și că majoritatea băncilor mari, de importanță sistemică, se așteaptă să fie din nou salvate de guvernele lor în eventualitatea unei noi crize.

„Penalizările pentru astfel de fărădelegi nu au fost crescute suficient”, spune el. „Frica bancherilor că ar fi încarcerați pentru comportament deviant în piață nu există. Nu a fost un mesaj destul de puternic trimis de guverne pentru a anunța băncile că nu vor mai fi salvate și că nu și-au pus casele în ordine”.