Fostul premier prevede două scenarii posibile. Florin Cîțu: „Urmează o criză economică cel puțin la fel de dură că cea din perioada 2009-2012”

Publicat: 26 09. 2022, 11:14
Sursa foto: Facebook/Florin Cîțu

Florin Cîțu, fost premier și ministru al Finanțelor, prevede că două scenarii sunt posibile în ceea ce privește evoluția economiei.

Potrivit lui Florin Cîțu, în prezent senator al Partidului Național Liberal, fost președinte al formațiunii politice și a camerei superioare a Parlamentului, primul scenariu, promovat de actuala Coaliție de guvernare, este cel optimist: „Primul – cel prezentat de oficiali – totul va fi bine, stați liniștiți la locurile dumneavoastră, are grijă statul de toți etc…”.

„Cu astfel de decizii ne ducem cu viteză spre faliment”

A doua variantă pe care o vede fostul premier este mai puțin roz. „Al doilea –  pe care l-am prezentat de la începutul anului- urmează o criză economică cel puțin la fel de dură că cea din perioada 2009-2012. Din păcate, măsurile adoptate după 1 aprilie 2022 (când nu mai eram la conducerea PNL), creșterea fiscalității, intervenția directă cu bocancii a statului asupra mecanismelor pieței și compensarea facturilor la energie, vor face această criză să fie mai dură și revenirea economiei, a dobânzilor și a inflației să fie  întârziată cu cel puțin 16 luni”, a scris Florin Cîțu, pe contul de Facebook.

Rata anuală a inflației a ajuns, potrivit Institutului Național de Statistică, în august, la 15,3%, în creștere de la 15% în iulie. Câștigul salarial mediu net al românilor crescut în iulie, de la an la an, cu doar 12%, deci sub rata inflației (de 15% în iulie), ajungând la 3.977 lei. Luând în calcul și inflația, acesta a fost mai mic, respectiv indicele câştigului salarial real a fost 97,5% ȋn luna iulie 2022 față de luna iulie 2021.

Fostul premier avansează și câteva măsuri, în cazul celui de-al doilea scenariu. „Dacă luăm în considerare varianta a doua, în care cred, există doar două măsuri importante care ne pot ajuta – reducerea fiscalității și dereglemenarea piețelor. Până acum toate deciziile luate au mers în direcția opusă – suprareglementare și suprataxare. Cu astfel de decizii ne ducem cu viteză spre faliment (piețele financiare ne-au spus-o deja săptămâna trecută când nu au vrut să ne dea bani decât foarte foarte scump)”, a scris Florin Cîțu.

În același timp, fostul șef al Guvernului nu vede cu ochi buni nici ceea ce se întâmplă la nivel comunitar: „Iar în ceea ce privește măsurile adoptate de UE, în marea majoritate, vor adânci criza economică și vor întârzia revenirea”, a transmis Florin Cîțu.